La casa mea cu liliac
mă-ntorc în timp de multe ori.
visând ca tatei să îi fac
un pod frumos din flori,
de cer, pământul să îl leg
să-i duc lui tata mai ușor
când liliac am să culeg,
o rămurea mirositoare,
iar el la schimb să-mi dea cu dor
cea mai fierbinte îmbrățișare
și să mă întrebe cu mirare:
Te doare, tată? Tot te doare?
Dragă Maria-Maya (îmi place să-ți spun așa), îți mulțumesc pentru aceste versuri. Am o relație foarte frumoasă cu tata, un om deschis și generos sufletește, fiu de basarabean. Îl vei cunoaște, îți va fi și ție drag. Am oftat citind versurile tale, empatizând cu tine, rugându-mă ca tata să fie încă mulți ani cu mine.
Mă rog și eu pentru tații noștri.Într-un fel pentru al meu, în alt fel pentru al tau.
Frumoasa poezie. Si eu cand merg la casa de la tzara pe sub bolta inflorita mi se pare ca ma intorc in timp la anii copilariei. Am si liliac, de doua feluri chiar
La mine nu mai este nici liliacul, nici casa, nici tata.Sa-mi aduci și mie o crenguță!Mulțumesc pentru popas!
Și eu am liliac aici, la Marian. Sora mea vrea să-mi dea un pui de liliac alb, dar cică n-avem unde-l pune deocamdată. Ador liliacul, parfumul lui!
Tot doare, tată! Doare! Mulţumesc, Maria!