Fantana

Photobucket

La margine de drum m-am născut eu, fântână, știind că într-o zi îți vei opri pasul obosit și sufletul însetat. Pentru tine, călătorule, sunt eu aici, pentru tine îmi ridic un braț spre cer și cobor unul în adânc.

Îmi port menirea, cu liniștea mea închisă între pietre și sunt EU așa cum sunt,piatră și apă între cer și pământ, între aer și lut, între un mulțumesc pentru apa băută cu palmele unite sau aruncata cu indiferența în pământul arid, după ce va fi alinat o sete.

La margine de drum bătătorit de pașii timpului grăbit, sunt eu, fântână ta în jurul căreia, Dumnezeu a răsădit sămânță de floarea soarelui, ca apa mea să ți  poată urmări drumul prin mii de ochi negri ce-și vor întoarce privirea spre oriunde ai pleca sau spre acolo de unde ai veni.  Apa mea- iubire …apa mea- izbăvire …apa mea-oglinda unui măr ce-și oglindește înfrunzirea, oglinda unui cer în care-ți visezi nemurirea

Te  vei apleca cu mirare spre liniștea din mine, vrând să-ți răcorești sufletul ars, vrând să simți că exiști, viu și întreg:

-Hei!

-Heiiiiiiiii!!!Iți  va răspunde apa mea, ecou înălțat din adânc .

Sunt fântâna ta în care iți  poți spăla privirea rănită de atâtea iluzii sfărâmate, sunt oglinda de suflet în care te admiri asemenea unui Narcis ce-și refuza iubirea din cauza grelelor păcate ce  stau agățate de colturile unor lacrimi ce nu vor să cadă.

Uneori plouă, tu zâmbești fericit, crezând că ploaia te va spăla,  izbăvindu-te de păcate, neștiind cât de rău îmi va face ploaia sau lacrima ta. Și ploaia există, și păcatul există, și neputința există, și lacrima te spală, și pământul, doar pământul, șterge toate păcatele. La mine ajung doar zâmbetul cerului și  lacrima ta.

Vrei să vezi cat ești de frumos, știind că ai plâns, dar nu vezi pentru ca lacrimile timpului sau ale ochilor tai au tulburat seninul, au desenat cercuri concentrice, ce se risipesc unul în altul, lovindu-se dureros de marginile mele.

Vei  vrea să pleci, dar soarele arzător nu te lasă și atunci simți acut nevoia să  cauți un colț de umbra, așteptând ca ultimul cerc să se risipească devenind iarbă sau uitare.. Pana atunci te așezi cu spatele rezemat de fântână, îți înconjori genunchii cu brațele și începi să numeri ridurile pământului.

Adormi o secundă și visezi că cineva ți-a furat apa…tresari… ți-e sete …ți-e dor de sufletul tău risipit. Te-apleci spre mine căutând  liniștea și răcoarea ce vin din adânc. Eu sunt o certitudine, sunt chiar oglinda ta.

Apa e limpede din nou, tu ești fericit că-ți vezi chipul frumos oglindit, eu sunt fericită că ma oglindesc iar în cerul ochilor tăi. Suntem dependenți de oglinzi, nu putem exista unul fără celălalt, cel puțin până într-un mâine, doar, când soarele nu ne va mai arde.

Maine vom fi seva ce se ridica în ochi negri străjuiți de gene de lumină. Până mâine vreau să fiu fântâna ta.

2 thoughts on “Fantana

Leave a Reply