Epitaf pe-un trunchi de copac


 photo 405316_306823016050129_93283624_n_zpsd27a6cb9.jpg
O văd în fiecare zi.O văd cum dă târcoale, cum se ascunde după colţul casei aşteptând cu înfrigurare durerosul apus.
Totdeauna e însoţită de un alai de corbi, flămânzi şi însetaţi de sânge, atenţi la  primul ei zâmbet sardonic, la ultimul ei râs triumfător.
O văd în fiecare zi și  o știu dintotdeauna, pentru că s-a născut în aceeaşi clipă cu  mine. A fost prima care m-a ţinut în braţe, apoi viaţa a  fost cea care a trebuit  să lupte cu ea şi să   câştige.
Am plecat învingătoare la braţ cu viaţa, uitând de ea. Ea însă nu putea uita,  nu putea ierta trădarea mea, nu că i-ar  fi păsat prea mult, ştia că în final tot ei îi voi aparţine.
Se răzbuna uneori pe mine. Îmi apărea în vis, transformându-mi noaptea în coşmar, o vedeam trecând pe stradă în urma unor lungi cortegii cernite, o vedeam aruncând la mal  câte un pescar ce se dăduse Dunării ofrandă.
O ştiu chiar bine, îi cunosc ochii pofticiosi de pe când stătea pe un pat de spital  alături de sora sau de tatal meu, îi cunosc  mâinile  reci ce m-au atins de atâtea ori şi pe mine, îi cunosc modul de răzbunare, modul de a-mi aminti că există ori de cate ori îmi lua pe cineva drag.
 
Ea, în sinea ei crede că se răzbună pe mine, eu râd de ea, aprind lumânări, din ce în ce mai multe lumânări pentru cei duşi şi-mi văd mai departe de viaţă, poate şi mai intens după fiecare victorie a ei ce-mi aminteşte cât suntem de efemeri.
Şi iar îi fac în ciudă căutând frumosul în tot, bucurându-mă de  tot şi de toate  câte mă-nconjoară.
Ştiu ca  totuşi într-o zi  va învinge. Ştiu  asta şi de  aceea  fac exerciţii  de fericire în fiecare zi,  mă pregătesc pentru primirea ei  luând tot, tot ce pot de la viaţă sau atât cât pot.
Nici nu aştept să-mi se dea, iau eu, în fiecare clipă, în orice oră, iar şi iar să nu-mi reproşez la întâlnire cu EA  că am trăit în zadar.
Pentru mine, fericirea este o sumă de bucurii mărunte, aşa ca nu mi se pare că cer prea mult.  Mă bucur în fiecare zi că este iar dimineaţă, că soarele răsare sau  că-l ştiu  ascuns după  nori, mă bucur de orice anotimp, de flori, de copii, de vise, de muzică, de poezii.
Dacă mâine ar veni, aş lupta să trăiesc încă o secundă să am timp, puţin timp pentru a-mi  scrie cu ultima picătură de sânge… propriul epitaf, pe crucea făcuta din trunchi de copac…
Nu  plânge a morții biruinţă,
 nu are sens, nu are rost ,
nu plânge nici că nu mai sunt,
tu bucură-te azi de toate  
și pentru mine… că am  fost.

21 thoughts on “Epitaf pe-un trunchi de copac

  1. Frumos ai scris,Maria! Trist subiectul dar adevărat, toate au un sfărşit.Îmi vine în minte o metaforă: “Moartea ca o floare de nu-mă-uita” (este un titlu de roman poliţist).Da, toate au un sfârşit. Şi un început.

    • Nu vreau sa o stiu,
      eu nu sunt prietena cu ea
      imi doresc doar sa vina mai tarziu
      acum ma bucur sa traiesc
      Nici nu am timp de ea,
      sunt foarte ocupata sa iubesc.

  2. Imi place felul in care ii faci in ciuda “Şi iar îi fac în ciudă căutand frumosul în tot, bucurandu-mă de tot şi de toate cîte mă-nconjoară”. Sunt convinsa ca nu mai e literatura, ca ai vorbit din suflet. Se simte pana aici, la cititor.
    PS Nu vreau sa carcotesc, dar vezi ca nu merge linkul pus de tine la BP, roaga-l pe Liviu sa il schimbe.

  3. Multumesc, Dana!Din frumosul acesta faci parte si tu.
    Nu este carcoteala deloc…la cat ma pricep eu in tehnologie, nici nu-i de mirare.I-am scris lui Liviu.

  4. Aşa cum avem un înger păzitor alături de noi în orice moment, putem spune că umbra îngeraşului este moartea, şi ea alături de noi în orice moment. Felicitări! Frumos articol!

  5. Şi cât mai dor acei ochi pofticioşi, când nu-ţi doreşti altceva decât încă un minut alături de acel suflet drag ţie!

    Ca de fiecare dată când te citesc, îmi atingi o coardă sensibilă, iar azi ai fost exerciţiul meu de fericire :) Mulţumesc!

    • Multumesc, Dan!Nu pier, din pacate, numai amantii, pier si cei dragi, atunci disperarea e mai mare, atunci tu chiar esti invins si moartea-i biruitoare.

  6. Este frumos epitaful scris pe un trunchi de copac: “tu bucura-te azi de toate
    şi pentru mine… că am fost”.

    Să ai o seară liniştită.

  7. “So live your life that the fear of death can never enter your heart.
    Trouble no one about their religion;
    respect others in their view, and demand that they respect yours.
    Love your life, perfect your life, beautify all things in your life.

    Seek to make your life long and its purpose in the service of your people.
    Prepare a noble death song for the day when you go over the great divide.
    Always give a word or a sign of salute when meeting or passing a friend,
    even a stranger, when in a lonely place.
    Show respect to all people and grovel to none.

    When you arise in the morning give thanks for the food and for the joy of living.
    If you see no reason for giving thanks, the fault lies only in yourself.
    Abuse no one and no thing, for abuse turns the wise ones to fools
    and robs the spirit of its vision.

    When it comes your time to die, be not like those whose hearts are filled
    with the fear of death, so that when their time comes they weep
    and pray for a little more time to live their lives over again in a different way.
    Sing your death song and die like a hero going home.”

    -Tecumseh-

  8. Pingback: Interviu psiriduș cu Maria-Maya Călin | Greenleaffy si prietenii

Leave a Reply