Ecoul

gara1

Te iubesc între două trenuri,

ce merg pe linii separate,

unul ce te aduce la mine,

altul ce te duce departe.

 

Te iubesc între două sosiri,

te urăsc între două plecări,

printre linii uitate din pustiile gări,

ard ruguri de maci și uitări.

 

Între două sosiri, între două iubiri,

timpul secunda-și dilată ,

după atâte- așteptări, 

doar ecoul răsună într-o gară uitată .

 

3 thoughts on “Ecoul

  1. Fără sosiri şi fără de plecări
    am învăţat să te iubesc definitv,
    sunt o karenină fără motiv,
    tu, trenul ce-a rămas fără de gări.

    … iar tu, Maya, m-ai inspirat din nou cu versurile tale atât de sensibile. :)

    • Cu tine plecând,iei o parte din mine
      cu altă sosire mă re-ntregesc,
      rămân fără ieri, rămâi fără mâine,
      eu ieri te-am urat, eu azi te iubesc.

      Mă bucur. Scrie, o faci atăt de frumos!

  2. Te iubesc dus-întors pe o şină de tren
    ruginită şi roasă a acestui catren.
    Te-aş păstra, dar s-a scurs din clepsidra crăpată
    timpul tot. Însă ştii, nu te uit niciodată…

Leave a Reply