Duzina de cuvinte-Un blog, o poveste

600774_562025720475389_1827719701_n

Azi e război între mine
și-un mâine
incompatibil cu timpul avid,
inamic ce orgoliu-și hrănește
luându-mi puterea
lăsându-mi la schimb,
pe suflet o rană, pe față un rid.

Eu râd de timp și-n ciudă îi fac
bombardându-l cu fluturi
prin creneluri de flori.
Un afet argintat port
zi de zi în marș triumfal,
început cu speranțe în zori
și-ajuns amintiri la final.

Război e-ntre mine și timp
pentru acel mâine
când știu că din tot ce este
doar atât va rămâne…
pe-un blog un nume,
un copac, o poveste.

O aventură de-o clipă,
o urzeală de vise
purtată de timp pe-o aripă
spre zări înghețate și ninse,
din tot ce-a fost mult
rămânând doar puțin

Final de poveste
terminat cu-n amin.

Un giulgiu de tăcere
aruncat peste clipele toate,
un reqviem al uitării
imn inutil închinat

lumii  deșarte.

 

Povesti mai vesele și mai frumoase veți găsi la psi

 

9 thoughts on “Duzina de cuvinte-Un blog, o poveste

  1. Un rãzboi între mine şi timp
    Se va duce mereu, dar e mic
    Fãrã lacrimi îl duc cãci ştiu
    Cã va-nvinge oricum.
    Un rãzboi între mine şi lumea din jur
    Izbucnit fãrã rost, este însã prea mult.
    Îl vom pierde pe rând, eu şi tu şi noi toţi
    Cãci nu este decât, risipire în vânt
    Din orgolii prosteşti.

  2. Pingback: Duzina de cuvinte 26 – Război | vantdetoamna

  3. Am semnat un armistiţiu, timpul şi cu mine:
    eu îi accept invazia, iar el îmi ţine
    fiecare grăunte de nisip înainte să cadă
    şi îl descântă să nu se irosească, să nu se piardă…

    Eu n-am încotro şi îmi ţin promisiunea,
    dar nu ştiu dacă timpul îşi va îndeplini misiunea,
    aşa că nu mă las în seama lui şi mai descânt şi eu
    cioplind cuvintele din suflet. În suflet – curcubeu…

  4. “Vara se duce, lăsând amintiri
    Repezi ca nişte ploi
    Veşnică este secunda din noi
    Prin care exişti şi respiri.

    Şi-am plecat la drum în zori spre-acel ceasornicar
    Ce măsoară vieţile cu-n ceas de buzunar,
    I-am cerut secunda mea să mă-nsor cu ea.

    Inima bătând de dor în piept neîncetat,
    A privit-o ca pe un ceas cu mult prea complicat
    Şi mi-a spus că-i dă de leac poate peste-un veac.

    Ca şi cum n-ar fi avut de viaţa mea habar,
    Meşterul-şi privea avar imensul său bazar,
    Numai veşnicul tic-tac îi era pe plac.

    Dar eu n-am mers în zadar la-cel ceasornicar,
    Timpul măcina afar’ şi l-am legat de par,
    Şi-am luat secunda mea care m-aştepta.

    Munţii şi ei se trezesc într-o zi
    Simple şi verzi câmpii,
    Tu ia-ţi secunda, fii veşnic prin ea,
    Secunda-i mireasa ta!”

    Dan Verona

  5. războiul cu timpul pare pierdut chiar din prima,
    dar tu, generoasă, îl distrugi cu lumina
    clipelor dăruite nouă frumos;
    aşa că din timp, peste timp, voi zice atât:
    …mulţumesc frumos, copac cu vise
    pentru gânduri şi daruri promise!

  6. “Eu râd de timp și-n ciudă îi fac
    bombardându-l cu fluturi
    prin creneluri de flori.”
    nu cunosc încă pe altcineva care să se priceapă mai bine ca tine la asta.
    până la urmă toţi lăsăm în urmă un nume şi atât… dacă rămâne şi îla. secretul de a pune pas după pas înainte este să nu ne gândim la fiecare pas la asta. şi ce bine că putem să o facem…

Leave a Reply