Ningea în noapte cu puf de păpădie, ningea peste inimile noastre cu praf de bucurie, în timp ce împodobeam teiul de la geam.
Din gândurile noastre am făcut, rând pe rând, globuri strălucitoare, globuri cu vise pe care le-am aninat de ramurile verzi, de floare ninse.
Te-am lăsat pe tine să pui steluța din vârf, pentru că prin ea trebuia să-mi arăţi totdeauna unde e asfințitul, unde se termină un drum cenușiu și de unde începe răsăritul.
Apoi eu am pus un glob verde de încredere, tu, globuri gălbui de tandrețe, ți-am răspuns cu steluțe de iubire, tu ai pus păpădii de alint, eu globuri verzi de speranțe, tu globuri roșiatice de dorinți, globuri ce de atâta emoție se mai spărgeau uneori, născând artificii ce zburau spre înalt, luminând cel mai depărtat colț înnegrit dintr-un cer infinit.
Am lăsat o veveriță micuță să pună un con auriu… din care să se împrăștie mai târziu noi muguri de verde, speranță pentru alți visători ce vor fi părăsit un drum nevăzut, acoperit de atâtea frunze-legăminte, uitate jurăminte din toamna trădării de mai-nainte.
Împreună am pus la urmă beteală, fire deșirate din razele lunii argintate, pe care dorurile tale toate se înșirau în noapte ca niște perle, de la steaua din vârf până la picioarele mele.
Era miezul nopții, în fața ferestrei larg deschise stăteam noi, doi oameni-copii îmbătrâniți ce încă mai puteau să viseze.
Ne-am sărutat în secunda zero, când gongul universului a bătut pentru o nouă zi, ne-am pus aceeași dorință în gând și apoi am început să ne desfacem cadourile așezate sub tei.
Ambalate frumos, stăteau un trandafir cu petale albe și pure ca sufletul tău, o iconiță săpată într-un bob de piatră străvezie, un colț de cer senin, strop rupt din albastra floare de in, un bob de zmeură trandafiriu și-un zâmbet de copil zglobiu, un greiere negru ca smoala ce cânta înainte s-adoarmă, prima simfonie în do minor, poem ruginiu scris chiar de toamnă. Cadoul meu, cel mai frumos puzzle făcut din sufletul tău.
Emoționat, ți-ai desfăcut cutiuța albă în care îți dăruisem și eu sufletul meu. Într-o secundă te-au acoperit sute de fluturi multicolori… mângâierile mele, sub ele doi licurici aurii… amintiri dintr-o noapte fierbinte, un strop de apă vie – lacrimă, lumină cu irizări pure de fericire, un fir de iederă cățărătoare, o jumătate de inimioară, cealalată rămânând la mine, o petală de “nu mă uita” pusă la presat între filele unei cărţi, o floare de cicoare, o sticluță cu aromă de tei și-un borcănel cu dulceață de soare…
Sub luna plină, ce mi-a devenit prietenă din acea noapte, ne-am făcut sufletele cadou, am spus “la mulți ani” iubirii, apoi am adormit fericiți, fără să-mi mai fie frică de iele, de gândurile rele. În noaptea cu lună plină am devenit NOI, un tot, un întreg de iubire, noi cei ce am spart tiparele lumii și am împodobit teiul din fața ferestrei deschise spre timp neștiut, prin care aripile argintate ale aceluiași vis ne purtau sub un cer bleu- violet de nou început.
Când va ninge cu adevărat, mă voi bucura doar de albul neîntinat. Nu voi mai desena vise pe zăpadă. Se vor topi ca și ea. Nici brad împodobit nu voi avea. I-aș auzi plânsul în glasul de clopoțel și aș vedea verdele speranței sufocat de strălucirea falsă din el.
Duzina de cuvinte de la psi pentru sărbători, în culori.
Marea iubire… nu stiu, sa ma bucur odata cu tine.., sa suferim impreuna… m-ai rascolit, asta e cert.
Deocamdată, să ne bucurăm.De suferit, ori am suferit de ajuns, ori timp o să avem.Mă simt bine să te știu lângă mine.Pun în tei un glob -speranță pentru tine.
Pune-l, am nevoie de el…
Pun zece, numai să-ți ajute. Este mare teiul.
Foarte frumos!
M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele ce-au rămas
După ce a trecut apa.
Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea de pe urmă.
Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsând nici un loc liber
Care să poată fi atins de mângâieri,
Ori de alte otrăvuri.
Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască ţestoasă
Ce-a trăit 800 de ani.
Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
Te iubesc.
M.Sorescu
Pentru ce scrie între rândurile din poezie
voi pune-n teiul de la geam
încă un glob strălucitor de mare bucurie
pe care voi scrie: Ce bine că ești, ce fericită sunt că te am.
o duzina foarte poetica aici la tine. sa impodobesti teiul si sa atribui fiecarei culori cate ceva… asta da joaca de a cuvintele. frumoase globuri colorate ai ales.
Pentru tine mai pun unul, un glob- quilling în toate culorile sufletului tău.
bravo! iubiti-va mult si sarbatoriti fiecare zi a vietii-n doi pentru ca asa se cade! foarte faina duzina ta!
Mulțumesc! E atât de simplu sa faci din orice zi o sărbătoare.Trebuie doar să te întorci la începuturi și să iubești… pur si simplu.
Mulțumesc!Voi pune și pentru tine un glob auriu with a little bit more…happiness!
Sufocăm, de multe ori fără să știm, verdele speranței. l amestecăm printre celelalte culori, îl diluăm și ni-l amintim doar când suntem cuprinși de gânduri negre. Fromoasă joacă, frumoase culori.
Multumesc, Sonia.E bine că o găsim totuși.
M-am încălzit şi eu în faţa focului cuvintelor tale. Şi am şi împodobit în gând o mulţime de oameni-copaci…
Să le pui la toți în creștet o stea norocoasă.Poate vor trece prin toamne mult mai senini. Pentru mine, ești o bucurie.
Pot să pun un cadou sub brad?
Sigur, un glob cu zâmbetul tău fericit, mi-ar fi cel mai frumos dar.
La tine a venit deja Crăciunul! Şi cu ce dar!
Din orice zi poți face o sărbătoare și nici un dar nu este adevărat dacă nu are în el iubirea.
O minune de trăire!
Uneori, si cred că mă repet, cuvintele tale vin completare a ceea ce cred eu despre frumos. Şi nu stiu cum, mititică stau privind spre teiul imaginar dar atat de real descris de tine şi aşez globul meu in care prin recunoştinţa, mulţumirea şi bucuria descoperirii. Anul acesta, greu, recunosc şi eu, l-am simţit lucitor prin voi toţi: bloggerii pe care am reuşit să-i citesc, pe unii mai mult, pe alţii mai puţin. Tei de poveste…copac cu vise prinse in crengi….
…prind recunoştinţa…vroiam a spune…of….