Duzina de cuvinte – august interzis

 

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photos-swing-tree-image6552438

Augustul acesta ar fi trebuit să aibă gust dulce de pepene copt în lumina caldă și blândă al unui soare grăbit să-ți mai dea un supliment de căldură, înainte ca mâinile să-ți înghețe fluturând steaguri de speranțe deșarte.

Nu am voie să simt gustul de dulce, iar dacă țin neapărat să fac ceea ce inima îmi cere, trebuie să-mi asum consecințele, orice absorbție de ce-mi este interzis lăsând semne peste clipa de uitare, de nepăsare că s-ar putea repeta o durere, de data asta însă mult mai mare.

Uneori ai tendința să dai toate pentru una, să-ți ieși din starea de somnolență, din starea de acceptare a unui dat ce nu ține de tine.

Trăiești așa, cu gândul că nu ți se poate întâmpla tocmai ție, deși frânturi dintr-o imagine te ieri încă îți zgârie retina iar realitatea evidentă, dureros de evidentă, bate pas de defilare între ceea ce a fost și ceea ce este, spunându-ți că trebuie măcar în ceasul al doisprezecelea să faci un salt peste iluzii și să ai grijă de tine, doar de tine.

Este august, un august ce nu mai are gustul de soare de altădată, gustul de dulce, ci doar senzație de frig și gust de lacrimă sărată.

8 thoughts on “Duzina de cuvinte – august interzis

  1. off…. mă gândesc la ce am vorbit cu tine ultima dată… :(
    şi tot încerc să găsesc un cuvânt, barem unul…

  2. sa ai intai grija de tine pentru a avea puterea sa ai grija de ceilalti mi se pare unul din cele mai intelepte sfaturi ce l am primit in ultima vreme.
    dincolo de randuri se simte durerea spusa cu decenta si masura…

    • Și dacă o spui, și dacă nu, durerea își urmează arderea. Ce nu te dărâmă, te călește, parcă așa se spune, nu? Si dacă te dărâmă….?

Leave a Reply