Drum de început


      Maşina gonea în noapte pe şoseaua şerpuită, mărginită pe partea stângă de ziduri înalte, tăiate în piatră, înghiţind sacadat segmentele albe de marcaj de pe mijloc luminate de faruri. Stelele de pe cerul clar al sfârşitului de toamnă îl însoţeau parcă pe cel aflat la volan, care le vedea ca pe nişte tovarăşi de drum ai singurătăţii sale.
      
     Rememoră evenimentele din seara trecută, de la reuniunea împlinirii a douăzeci de ani de la terminarea liceului, întâlnirea cu foştii colegi şi cu profesorii, amintirile din şcoală care îl năpădiseră văzând figurile atât de cunoscute, chiar dacă unele au păstrat mai puţin din trăsăturile tinereşti ale adolescenţei. Cei mai mulţi veniseră la petrecere cu partenerii de viaţă, cu care Ştefan a făcut cunoştinţă formal, fiind interesat mai mult de cei din clasa lui, încercând să reconstituie în minte vechiul colectiv, aşa cum era el atunci, în urmă cu două decenii.
     Au povestit, au depănat amintiri şi nostalgia acelor vremuri frumoase l-au făcut să uite pentru câteva ore de singurătatea dureroasă a ultimilor luni. S-au ciocnit pahare, s-au format mici bisericuţe la mese ori pe terasa vilei de munte unde veniseră să petreacă revederea, s-a trecut apoi la dans.
     Ştefan a preferat să rămână pe scaun, privind apatic spectacolul ce se derula întro atmosferă din ce în ce mai incendiară. Nu avea cu cine să danseze, de băut nu putea să bea, știind că trebuie să plece peste câteva ore spre casă. Singurul pahar de șampanie băut în loc să-l binedispună, l-a făcut să se ducă cu gândul tot acolo…la ea. La ultima ei privire, absentă, nepăsătoare şi la câteva cuvinte: „ Îţi doresc tot binele din lume! Ai grijă de tine!…”. Gândul că nu mai este cu ea îl durea atât de tare încât îi  tăie și puținul chef pe care-l mai avea de a mai rămâne printre foștii colegi atât de veseli și fericiți. 
    Plecă primul de la petrecere, urcă în cameră şi se tolăni aproape îmbrăcat pe patul nedesfăcut, dezbrăcându-se doar de sacou şi de cravată. Încă era noapte când s-a trezit buimac, realizând  cu greu unde se află, dându-și seama că trebuie să se cam grăbească dacă vroia să ajungă la timp acasă, apoi la birou.
   
   Gândurile i s-au întrerupt brusc când autoturismul începu să se cutremure întro tuse violentă a  motorului, oprindu-se apoi pe marginea drumului, după câțiva metri parcurşi din inerţie. „Am uitat să alimentez!” gândi el cu voce tare, lăsându-se pe speteaza banchetei întro relaxare aparentă ce dură câteva minute. 
    Luă haina groasă ce zăcea în dreapta şi ieşi, îmbrăcând-o şi aprinzându-şi apoi o ţigară pe care o fumă rezemat de automobil. „Nu mai e chiar mult până dimineaţă” îşi spuse în timp ce făcea câţiva paşi, la urma urmei în orăşelul de munte aflat la vreo treizeci de kilometri locuia un vechi prieten, o să-l sune mai târziu şi o să rezolve problema apărută dintro neglijenţă banală.
   Era la a treia ţigară când două fascicule de lumină apărură după curba din apropiere. Cele două faruri responsabile de acest lucru se opriră la o mică distanţă. Din maşină coborî o umbră care i se adresă cu o dulce voce feminină:
         Ştefan, ce-ai păţit? Ai pană?
  Apropiindu-se, Ştefan o recunoscu pe fosta lui colegă:
 – Maria…da, am rămas fără benzină…am uitat să-mi fac plinul, bâigui el surprins, o surpriză plăcută, observă în sinea lui.
   Maria fusese prietena lui în liceu, de care se despărţise când a trebuit să plece în alt oraş, la facultate. Nu i-a fost prea greu s-o facă, pe vremea aceea se credea Don Juan, dar ea a suportat mai greu plecarea lui, bănuia el după scrisorile pe care i le-a tot trimis vreme îndelungată. Apoi timpul şi tinereţea şi-au spus cuvântul, povestea lor de iubire rămânând undeva, pierdută printre filele amintirilor…
         Te duc eu să cumperi benzină, are acolo de vânzare şi canistre de plastic, haide, urcă, îl îndemnă ea zâmbind.
         Nu, Maria, n-aş vrea să deranjez…zise el încurcat, să întârzii din cauza mea…
         Hai, Ştefan!
    Zâmbind, îl luă de mână şi îl trase înspre maşina care continua să arunce lumină în  lungul drumului. Atingerea mâinii ei îi provocă o avalanşă de amintiri crezute uitate, îi aminti de plimbările lor, de căldură şi parfum, de dulceaţa buzelor ei…
         N-ar fi trebuit să-i opreşti motorul dacă sunt luminile aprinse, remarcă el pentru a-şi alunga emoţiile, se poate consuma bateria…
         Nu e oprită maşina, spuse Maria, deschizând portiera.
         Ce silenţioasă e! se miră el, şi rămase pe loc, oarecum încurcat. Ce marcă este?
         Toyota Auris, iar motorul nu se aude pentru că nu-i modelul clasic, e un model hibrid. Hai, urcă, să mergem!
   Îi făcu semn să urce în dreapta ei. Ştefan intră în maşină, uimit că e singură deşi aseară, atât cât o văzuse, părea că are însoţitor.
         Ăăă…soţul tău…?
         Sunt singură. Ştii, aseară am văzut că şi tu eşti singur. Am vrut să te invit la dans dar ai plecat atât de repede…!
         Nu eram în elementul meu acolo. Dar tu, am observat că…
         E proprietarul vilei, este vărul meu, dacă asta voiai să mă întrebi, zâmbi ea din nou, amuzată de stânjeneala lui.
       Autoturismul se puse în mişcare, părăsind locul de „popas” al lui Ştefan. Drumul în doi îşi ceru drepturile la poveşti, la amintiri, la gânduri împărtăşite. Maria era cea care anima discuţia, pe când Ştefan se lăsa condus fără împotrivire către destăinuiri. 
       Simțea cum mașina Mariei, zâmbetul și ochii ei îl poartă prin tunelul timpului întro lume de vis, undeva dincolo de cețurile și norii din suflet. Își dorea să fie închisă stația de alimentare, să poată prelungi cât mai mult visul frumos pe care-l trăia, să inspire cât mai mult din parfumul Mariei și-al vremurilor de altădată.

       Nu, nu era închis, dar el știa că visul va putea continua. A simțit asta în clipa de rămas-bun, când buzele lor și-au spus atât de multe. S-a regăsit în brațele ei calde… bărbatul de odinioară, îndrăgostit și dornic de viață.

      Maşina ta are puteri magice, Maria! M-a ajutat… să pot merge mai departe. Îți mulțumesc pentru tot! Apropos, tu ai mai trecut prin vechiul parc de la noi din orăşel? Cum o mai arătând, acum, toamna?
         N-am mai fost de mult pe-acolo, dar poate îmi dai un telefon și mergem împreună, îi spuse ea zâmbind în timp ce răsucea cheia în contact.
      Cei câțiva kilometri de la întoarcere l-au făcut să descopere cu uimire și bucurie că stelele de pe cer şi-un ieri dureros s-au topit în nişte superbi ochi căprui pe care-i cunoştea atât de bine.
     În depărtare, zorii dimineţii de toamnă mijeau în culori primăvăratice, vestind o nouă zi.

 Articol scris pentru SuperBlog2013 la tema-Redescoperă lumea întrun hibrid, temă propusă de Toyota
Sursă foto-Toyota

9 thoughts on “Drum de început

  1. Buna,
    te invit la un concurs simplu pe blogul meu. Cu 2 distriburi poti castiga unul din cele doua pandantive gravate dupa placul inimii tale, in valoare de 187 de lei.
    Concursul se afla pe prima pagina a blogului meu, sper ca vei participa.
    Te pup si multumesc!

  2. Ce frumoase sunt redescoperirile astea după foarte mulţi ani!
    Ai început trist şi m-ai suprins, apoi ai continuat frumos şi pozitiv povestea!
    Baftă multă!

Leave a Reply