Domnul profesor sau model autentic.

  

       Azi vroiam să scriu despre un model. Un model de viață, un model ce poate schimba o viață.Vroiam să scriu, dar se pare ca  eram în ziua aceea  când inspirația nu prea era pe langă mine, așa că am lăsat totul baltă și am trecut la răsfoirea ziarului local. Pentru că nu-l citisem de două zile, am început metodic cu ediția din 20 iulie.
Am zâmbit cu tot sufletul când am vazut fotografia unui profesor drag…apoi am înghețat în timp ce-o lacrimă fierbinte îmi desena încă un rid pe obrazul ce-mi devenise de piatră.Citeam si nu puteam întelege sensul durerosului titlu
      In memoriam: Profesorul Mihai Vasiliu
Profesorul meu de fizică din liceu. Profesorul nostru drag, de la LIIA.Profesorul ce mă trezea din visare aruncând cu creta de la tablă până-n ultima bancă unde stăteam, spunându-mi: “Maria, în fizică se gândește, nu se visează”. Profesorul la ora căruia îmi era rușine să vin cu tema nepregătită, din respect pentru pasiunea cu care preda, din respect pentru dăruirea cu care se străduia să-l împrietenească cu fizica până și pe cel mai neștiutor elev. Profesorul care ne spunea glume între două legi ale termodinamicii, făcând mai ușor de reținut orice formula de calcul. Profesorul delicat și fin, dur și ironic, blănd și aspru. Profesorul -profesor descoperitor de talente, profesorul model pentru această disciplină de studiu, profesorul rar și de neinlocuit.
      Profesorul-OM.nu mai era, plecase cu viteza luminii să-și ocupe locul pe o stea.
Dispariția lui m-a șocat, așa cum probabil  a șocat zeci de generații pentru care a ars 40 de ani dănd lumii fizicieni de excepție ca  Florin Mingireanu şi Răzvan Rogojină, laureaţi alături de profesorul lor de NASA, Cotiso Hanganu, Bogdan Epureanu profesor în SUA, la University of Michigan și cați vor mai fi răspăndiți prin toate colțurile lumii.
Pentru  dumnealui  „Să fii profesor este o meserie de credinţă, ca şi cea de doctor, preot sau jurist. Nu poate fi cuantificată, nu te poate măsura nimeni în afară de tine însuţi”pentru asta trebuind „Să îi iei pe elevi de unde sunt şi să îi aduci unde vrei tu. Şi, da, sunt exigent, asta înseamnă că le dau cât merită” 
      Este rândul nostru acum sa-i dam ceea ce merită.Un loc în neuitare.
Rămas bun, domnule profesor!Restul e tăcere.Restul e durere în care nu mai este loc de niciun cuvânt.
Odihneasca-se în pace!
Maria Pavel-Calin

Fotografia si citatele sunt preluate din ziarul local Viața Liberă-Galați



 

 

One thought on “Domnul profesor sau model autentic.

  1. Maria, gandurile tale sunt frumoase, sunt convins ca fostul tau profesor iti va trimite in fiecare seara cu luna plina, lumina si liniste pentru a avea somn dulce si plin de vise frumoase.

    Da, e trist sa vezi cum se duc oamenii dragi din preajma noastra, e trist de fapt cand se duce oricine, insa natura lucrurilor asta presupune, sa ne prabusim pe rand, mai devreme sau mai tarziu, in plina glorie sau uitati definitiv de oameni, tineri sau batrani, fulgerator sau lent.

    Nu l-am cunoscut pe acest om, insa daca tu spui ca a fost un om deosebit, te cred pe cuvant, de fapt nici macar nu conteaza asta, cred ca pot sa spun oricum din suflet Sa-l odihneasca in pace Dumnezeu!

Leave a Reply