Doina de ieri, Doina de azi și de mâine



         De la o vreme, mai ales de când am schimbat un anume prefix, stau tot mai mult în fața oglinzii și întârzii și mai mult în fața rafturilor cu produse pentru îngrijirea tenului.
        Zilele acestea am găsit pe raftul unui market o cutiuță plină de farmec care, deschizând-o, a produs o magie, transportându-mă prin tunelul timpului în urmă cu mulți ani, în vremea copilăriei. Era crema Doina, noua mezină din familia Farmec. Am citit ce scria pe etichetă:
     “Prin formularea sa echilibrată, cu un conţinut apreciabil de glicerină, ulei mineral, ceruri naturale şi sintetice, Doina – Cremă nutritivă vitaminizantă furnizează pielii cantitatea optimă de substanţe hidratante şi emoliente, reface filmul hidro lipidic protector de la suprafaţa pielii, asigurând o protecţie eficientă împotriva substanţelor agresive, vântului, temperaturilor scăzute, poluării etc. Conţinutul de vitamină E previne procesele oxidative şi contribuie la regenerarea pielii.”
      Da, cu atâtea calități este și normal să devină o vedetă de poșetă. O vedetă, al cărei miros mi-a adus aminte de cele două bunici ale mele, mămaie- bunica din partea mamei și bunica Vasilica, bunica din partea tatălui.
      De la fiecare păstrez în suflet câte ceva, amândouă fiind depozitarul meu de amintiri și frumos, de educație, de feminitate și omenie.
      Bunica Vasilica era de la oraș, se purta ca o doamnă, învățându-mă de mică despre feminitate, eleganță, maniere.
      Mămaie era de la țară, nu prea avea timp de „elegantețuri”, cum spunea ea, dar avea mult bun simț, un umor nemărginit și-o mare putere de muncă.
      Îmi plăcea de amândouă, dar cel mai mult și mai mult îmi plăcea de cea de la țară, pentru că mă lăsa de capul meu toată ziua și nici nu mă punea să merg cu cartea pe cap prin casă ca să am ținută dreaptă.
       De bunica Vasilica îmi plăcea pentru că avea un ten perfect, chiar mi se părea ciudat că trebuie să-i spunem bunică și nu doamnă, pentru că nu arăta de fel a bunica cu fața ei netedă, cu mâinile fine, totdeauna mirosind frumos. Avea o anume eleganță în comportament, în tot ce făcea.
     Mămaie, săraca, avea tenul ars de soare, trecut, dar luminat de bunătate și zâmbet, mirosea a pelin și doar duminica a săpun de lăcrămioare. Privindu-i fața plină de riduri, odată, în timp ce ascultam o poveste, am și întrebat-o de ce are ea atât de multe cute pe față.
    Mi-a răspuns cu mult umor că și-a pierdut fierul de călcat și că nu este doamna de bunica Vasilica ce se sulemenește cu o mie de pomăduri, de are „față aia de-o tai c-un fir de ață”.
    Mi-aduc aminte că a doua zi m-am și dus la bunica să văd dacă are fier de călcat și unde ține mia de creme. Nu am găsit decât o singură cremă, care se chema Doina.
    Lângă ea era și un parfum, tot Doina, mai era un strugurel de buze pe care scria Farmec și cam atât. Mi-am spus eu că trebuie să aibă mare putere crema aceea de ține locul la o mie de creme și o face atât de frumoasă pe bunica mea.
    Am luat o cutiuță de medicamente, am golit-o, punând pastilele în buzunar, și am  umplut-o cu crema din tubul bunicii.
   Nu a mai rămas prea mult, chiar nu-mi păsa, îmi păsa doar de mămaie. Nu spun că m-am dat și eu, așa, preventiv, să nu fac cute cumva, înainte să fug iute la mămaie.
    I-am întins cutiuța cu cremă, zicându-i că i-a trimis-o bunica în dar. Parcă o aud pe mamaie cum mi-a spus cu năduf: ”Las-o dorului de cremă, n-am eu timp de prostiile bunică-tii…”.
    Nu a avut timp ziua, dar seara am văzut-o cum își întindea cu stângăcie crema pe față și pe gât! Punea câte puțin, apoi plimba degetele în sus și-n jos, până ce toată crema intra în piele, ștergând la urmă ce mai rămânea de dosul palmei. Sărăcuța, era și ea femeie!!!
   Ciufuleala pentru isprava mea am luat-o mai târziu, după ce s-au întâlnit cuscrele și după ce mămaie i-a mulțumit bunicii pentru dar.
   Nu am luat ciufuleală pentru cremă, ci mai mult pentru pastilele aruncate. Nu mi-a păsat prea tare. Eram prea fericită că bunica remarcase tenul frumos, ceva mai neted și mult mai luminos pe care-l avea mămaie de când se dădea cu Doina, crema  ce făcea cât o mie de KREMe. 
   O știți pe mămaie a mea, este cea care spunea în articolul trecut că: Obrazul subțire cu Farmec se ține”.
    Acum, cum i se termină crema, cum mă pune să intru pe site și să dau comandă. Aici am aflat și de videoclipul făcut în colaborare cu KREM. Super tare! 

    Privindu-l parcă o și vedeam pe fiică- mea, cea de-a treia generație de cochete din casa noastră care va folosi Doina de la Farmec, cum își va  strecură crema vedetă în poșetă, lângă batonul corector.
Dacă vreți să aflați și alte păreri, rețineți adresa aceasta! Sigur nu veți regreta, aflând alte și alte noutăți din cel mai vestit brand românesc de cosmetice.

p.s.- să stiți că nu am greșit, așa-i spunem noi… mămaie, nu mămaia!

Acesta este ultimul articol, cel cu numărul 28, de la SuperBlog – pentru proba propusă de Farmec -Doina, o vedetă la tine-n poșetă.

5 thoughts on “Doina de ieri, Doina de azi și de mâine

    • Eu nu am încetat niciodată sa folosesc produsele de la Farmec.Cel mai bine mă impac cu Doina cu laptișor.Sa intri pe site-ul lor. Au lansat azi un nou produs din gama gerovital.

  1. La acest capitol las cuvântul doamnelor şi domnişoarelor.
    Eu folosesc laptele Doina doar ca să îmi hidratez mănuşile mele de şofer!

Leave a Reply