Demult, cand ningea cu dor

Photobucket
M-au acoperit fulgii pentru prima oara-n iarna asta,si tot pentru prima oara nu mi-a mai fost dor de ei. Am vrut sa-i ignor, sa spun ca-i ceva firesc,un simplu fenomen al naturii si totusi fiecare fulg era o amintire…ce avea ceva din trecut imprimat atat de adanc. Nu ningeau norii cu zapada,sufletul meu nor, ningea. Am stat neclintita o clipa sa-mi pot aminti cum era atunci, demult, demult… cand zapada era fericire. Si atunci refuzam sa cred ceva, refuzam sa cred ca acea fericire va avea soarta lor si se va topi lasand la vedere tot uratul ce-l acoperise cu alb efemer. A nins pentru prima oara in iarna asta. Eu am inchis ochii sa te caut printre fulgii de nea. De dincolo de gene fulgii topiti isi cautau cararea spre zambetul amar desenat de inca o iluzie. Nu exista sa te ninga cu dor, nu exista zapada sa acopere atat gri cat este in viata mea, sau daca exista, dureaza cat dureaza si ea.

2 thoughts on “Demult, cand ningea cu dor

Leave a Reply