Eu vă colind cu sufletul meu
S-aveți liniște și pace, mereu!
Vă mai colind cu cerul, cu pămantul
Cu Isus, sfântul.
Cerul să vă ningă cu stele
negura din inima s-o lumineze cu ele.
Pământul să vă hrănească cu roadă bogată
Isus cu dragostea toată.
Eu vă colind cu sufletul meu
Nu-mi dați arginți,
nici nu-mi mulțumiți,
Zâmbiți-mi mereu
și fiți fericiți!
Ai lăsat odată o făclie aprinsă
În cămara dată sufletului meu
Şi de-atunci iubito, cu fereastra ninsă,
Caut iar lumina şi pe Dumnezeu.
De-ar fi prin ninsoare să te-arăţi cândva,
Ca şi când în zare-ar fi un porumbel,
Ar veni copiii toţi în urma ta,
Şi-ar porni colindul îngerii, la fel.
Şi uimiţi să vadă că la mine-n piept
Creşte din zapadă ramura de stea,
Magilor în noaptea de când te aştept
Le-aş vesti minunea ce-i venirea ta.
Ne-a uitat iubirea iernii, călători,
Ne-ntâlnim privirea doar privind la cer,
Dar de când şi brazii s-au întors cu flori,
Mai e timp, iubito, numai cât să sper.
Dacă ninge, vei găsi steaua-n creanga inimii,
Cer cu dalbe rochii,
Şi-n privirea de Marii, unde eşti, de când nu vii,
Te sărut cu ochii.
Mala Bărbulescu.
Bănuiesc că ştii că mi-ai atins o “coardă sensibilă”!
Mulţumesc!
Eu sau Athos? Cu drag!
Cu Nichita!