Ascult melodia si gandul ma duce spre un ieri cand puteam sa cred , sa iubesc si sa sper ca ceea ce fac este ce trebuie. Ascult melodia si stiu ca daca clipa aceea s-ar repeta, eu tot as crede , as iubi si as spera. Merita fericirea sa-i traiesti clipa, chiar daca stii ca dincolo de ea s-ar putea sa gasesti o deziluzie amara.Nu regret nimic din toate, ma bucur doar ca au fost, clipa fericirii merita traita, EA este atat de rara, atat de rara.
Eu, fiecărui strop de clipă
I-am agăţat frânturi din mine,
Plutind pe-a visului aripă
N-am vrut trăirile-anodine.
Sensibil si frumos ca totdeauna!Multumesc Kris!
Trebuie sa speram ca fericirea va veni.Daca acum nu e prezenta, e doar pentru ca e prea ocupata sa-i viziteze pe altii. Si la urma urmei putem s-o fortam sa vina gandindu-ne ca astazi a fost o zi frumoasa – doar am respirat aerul de primavara, am auzit iarba crescand si florile pomilor s-au deschis in triluri de pasarele, nu? Astea nu ni le poate lua nimeni atata timp cat ne bate o inima in piept. Nici muzica, nici poezia.
Iubirea? este in noi, latenta dar puternica,crescand, asteptand pe ritmuri dulci-amare sa-si gaseasca o tinta.
Pe de alta parte, citind cuvintele tale,ma gandesc la unele clipe frumoase din trecut. Care ne vin in minte iar si iar noua, oamenii ce merg prin viata cu sufletul in palmele intinse. Zambesc de-o amintire…Si-mi vin in minte niste versuri: “Daca tu ai disparea/ Si din rasu-mi si din plansu-mi,/ Te-as gasi in sinea mea,/ Te-as zidi din mine insumi.”
Frumos comentariu. La cum mergi tu cu sufletul in palmele intinse,nu cred ca poti primi la schimb decat fericire.Iti continui zambetul cu inca unul de-al meu…imi vine sa-ti trimit “un sac cu nuiele”.
…rupte din copacul cu vise, nu?
…sigur,doar copacul asta este crescut din sufletul meu.