Chemare

 photo 00gr053P8vc.jpg

Îmi plânge palma
de dorul palmei tale,
cu lacrima ei
iți scriu un poem
Ființa-mi toată mă doare,
o rugă pagână închin către zei
când te strig înspre zare,
când aplecata în mine te chem.
Nu au glas umărul,coapsa sau sânul
să-și strige chemarea,
să țipe, să plângă.
atât de mare-i depărtarea…
doar visul mai poate s-ajungă,
doar gândul aleargă,
doar gandul suspină
 când rouri de lacrimi
pe pleoape se-anină.
Te caut în mine,
în soaptă te strig
Mă arde o văpaie,
palmele-mi frig.
Iti caut trupul,
întipărit-n retină,
m-afund în abis,
mă-nalț în lumină.
Ascultă iubite chemarea
dusă de vant,
frântură de mine, frăntura de gând.
Auzi tu, iubite, cum dorul mă frânge,
cum sânu-mi te cheamă,
cum palma îmi plânge?

7 thoughts on “Chemare

  1. Palmele sunt continuarea sufletului, componenta lui materiala. Cu palmele alinti, mangai, descoperi…e normal ca de acolo sa inceapa dorul. Multumesc, Ciudatica mea pentru trecere!

  2. Ai dreptate, pentru ca, in cazul meu, majoritatea povestilor mele (nu doar de dragoste), au inceput cu palmele… Dupa ce ajungi sa atingi palmele unui om, poti foarte bine sa-l atingi in suflet.

  3. Ti-aud chemarea-n fiecare clipa,
    Simt freamatul din palme cum ma cere,
    Ma-nalt pe-a dorului aripa,
    Ma contopesc cu focu-ti din artere.

Leave a Reply