Castane amare

Photobucket
Zile friguroase de toamna, cand totul pare un crochiu in grafiti pe o plansa gri.Timp incremenit ca intrun somn agonic cu trecatori cerniti ce merg spre niciunde.Doar vantul isi face de cap imprastiind ultimile frunze ude, ce au rezistat cu tenacitate pe ramuri tanguitoare, rostogolind castane triste ca niste lacrimi amare.Am primit intro zi ca asta, de toamna, o cutie cu castane. Era tot ce putea el sa-mi daruiasca, de acolo de unde traia la limita dintre geniu si nebunie. Priveam acea cutie cu castane, trecand prin extremele unor stari de tristete si duiosie. Era atata caldura in ele ca nu mai trebuia nici un foc sa le-ncalzeasca, era atata durere in ele ca nu mai era nevoie de nicio lacrima sa-mi vorbeasca.Zile friguroase de toamna, gene negre de nori peste natura lasate, frunze vestede, castane amare, dureri reinviate. Dorul de calde castane pentru suflete-nghetate.

O melodie caldă, o amintire de castane coapte adusa de toamna, un strigat de cocor pierdut printre norii de cenusa. In aburul de ceai negru, băut la gura sobei, se destramă clipe si chipuri. Dincolo de abur şi de lumină lemnului arzând, rămâne amintirea lui adusa de castanele maronii, ca un sunet de foc, ca un nor de scântei.

Leave a Reply