Case, ziduri și suflete

     Mi-a plăcut totdeauna să mă uit în curțile oamenilor. Să  le văd casa, curtea, și  apoi să inventez povești despre ei, să-mi închipui că poate și sufletele lor sunt asemenea caselor lor.

    Unele curți au garduri înalte, din piatră sau din fier, prin care cu greu îmi pot strecura privirea, neputând să mă uit măcar pe gaura cheii din poarta masivă și grea, din cauza vreunui dulău ce lătra fioros dincolo de poartă.

   De la casa asta plecam mereu îngândurată, întrebându-mă mirată ce-or fi având de ascuns oamenii de acolo, de ce le-o fi teamă, de ce este nevoie de ziduri între oameni și lume, între suflete și suflete.

   Uneori mă cățăram pe gard să pot vedea dincolo de ziduri. Privirea nu avea loc să treacă, câinele rău însă avea. Pe picior îmi rămânea  uneori o urmă de colț ascuțit, în suflet încă o dureroasă mirare.

   Unele curți au garduri micuțe, porțile nu sunt niciodată închise, iar dintre mușcatele de la geam totdeauna îți va zâmbi un copil, o bunică sau un pisic somnoros.

   Nu te ceartă nimeni că treci de pragul porții, că vrei să miroși o floare, că vrei să prinzi un fluture rătăcit.

   Casele sunt simple, oamenii sunt senini, deschiși și sinceri. Sunt chiar fericiți că poate să-și facă sufletul potecă de la inima lor până dincolo de lume.

   Sunt din ce în ce mai rare casele astea,  sunt din ce în ce mai puțini oameni cărora nu le este teamă de oameni. Ei văd în om, omul și-n câine un prieten.

    Mi-a plăcut totdeauna să mă uit în curțile oamenilor, sperând că pot să le văd sufletul. Nu am reușit totdeauna …oamenii  se ascund după aparențe, se-nconjoară de ziduri, stau cu porțile încuiate și dau drumul la câini. 

3 thoughts on “Case, ziduri și suflete

  1. Frumos! Mulţi şi-au construit garduri înalte, şi îşi ascund sufletele rănite. Doar puţini dau drumul la câini, la ăştia nu contează cum e gardul!

  2. E cam greu sa pui garduri la etajul 10! :)
    Dar uite ce am patit odata. Am lasat usa neincuiata. Tocmai facusem niste snitele.
    Am trecut la calculator pentru un articol pe blog cu castile pe urechi. Cand am terminat ma duc in bucatarie sa mananc si eu unul. Surpriza!!!
    Un om al strazii aproape terminase deja farfuria de snitele. I-am spus sa zica bogdaproste sa ia farfuria cu ultimul snitel si sa plece. Am aerisit si am scos o conserva de sardine! :)

Leave a Reply