Mi-e dor de casa părintească

Căsuța mică din chirpici,

Făcută-n ea ca să trăiască,

Părinții mei cu noi, trei pici.

 

Avea o camera mai mare,

“De bună”, pentru sărbători,

Dată cu rol, având ștergare,

Și-un covor țesut cu flori,

Pus de la ușă pân’ la pat,

Unde intram arareori,

Ca-ntr-un palat.

 

În rest, stăteam într-o odaie,

Având un geam spre răsărit,

Prin care luna cea bălaie

Ne mângâia somnul tihnit,

În patul cu saltea de paie,

În care eu visam  mereu,

Că am s-ajung și eu vreodată

Să am o casă cum vreau eu.

 

O casă mare, adevărată,

De fier beton, cu popi solizi,

Nici mică, însă nici înaltă

Dar cu un pod solid din grinzi,

Și-acoperiș de tablă colorată

Prin care ploaia să nu treacă.

Așa, ca altădată.

 

Visam, atât puteam să fac,

Atunci. Copil sărac.

Azi totul este mai ușor

Atât cât este în decor

Un Depozit-online folositor,

Și totuși mie-mi este dor,

De casa mica din chirpici,

În care îmi trăiau părinții

Și noi eram doar pici.