Nu am nicio carte pe noptieră, pentru că nu am noptieră. Am însă cărți peste tot: pe birou, sub birou, pe raftul din șifonier, în locul rufelor, în bibliotecă, sub bibliotecă.
Pentru mine cartea înseamnă lumină,
înseamnă eu, mereu eu, atunci când nu voi mai fi printre cărți, ci doar în cărți…
…așa, ca o frunză risipită dintr-un copac nemuritor…
Articol scris pentru tema de luni, din clubul găzduit de Eddy … Cartea de pe noptieră.
Frumos!
“Intre coperti ma inchid cu-n ultim gest,
Sunt autorul cartii care da de veste,
Ca personajul,
Doar atata,este.
Si ca nimic nu i se intampla in rest.”
Adrian Paunescu.
Lasă-mi adresa în privat și o trimit cu mare drag!
Foarte frumoasa descrierea!
Ai mare dreptate, cartea este ca o comoara, nu este o obligatie, ci un privilegiu ce ne-a fost dat pentru a ne informa si pentru a ne dezvolta, pentru a ne satisface propria placere.
..și te am, puțin din tine, puțin din averea ta, puțin din lumina. Acum…te caut, pe raft..
… și va mai fi o zi,
Când mă vei găsi,
Iți voi trimite inima mea,
Inima unei păpădii.
..abia astept, Maria mea, abia astept!
. M-am bucurat nespus cand am dat peste articolul tau si vad ca mai sunt oameni care apreciaza cartea palpabila, de cand cu audiobooks si kindle. Ma regasesc si apreciez.