Calatorie in timp

images

Gata, s-a terminat! Trebuie să-mi las sufletul obosit să se odihnească, sau poate să-l pun la zvântat în bătaia unui vânt de acceptare.

Sigur că de sub el se va naște un izvor de cuvinte, sau poate o mare de amar, mărginită de timpurile imposibile ale verbului “a fi” ce la prezent se va conjuga cu “a fost”, și a trecutului “a fost”, ce se conjugă astăzi cu “este”.

Cum trebuie să spun oare? A fost o casă. Este o casă. Nu pot să spun a fost, pentru că acolo, între ziduri este zidită o Ană, care s-a jertfit din iubire, pentru trăinicia unui leagăn ce va fi auzit de patru ori plâns și râs de copil, ce va fi auzit jumătate de secol, plânsul și râsul unui Manole, ctitorul tâmplar, ce și-a dorit ca în urma lui să rămână rod de iubire pentru mai târziu.

Nu pot să spun nici că este, chiar dacă o vreme pereții vor mai respira a noi, noi cei ce ne-am tatuat sufletul, în ei.

Rătăcesc prin camerele pustii, mângâind cu privirea locuri goale, dureros de triste ale unui “a fost”.

Mi-ar fi plăcut să mă așez  pe jos, cu spatele rezemat de un pat, și să visez, să visez că sunt iar copila aceea naivă care citind, pleca departe de tot ce nu înțelegea, găsind răspunsuri între mii și mii de file, între zeci și sute de coperți.

Nu mai este nimic, nici patul, nici cămara să poată copila să-și ascundă hohotul de plâns, nici copila măcar.

Sunt doar eu, rătăcind printre camerele goale, urmărită de strigătul Anei, care mă roagă să nu o las acolo, ci să o iau și să o zidesc, nu în altă casă, unde nu ar încăpea de cei ce au fost, ci  undeva, între ziduri de eternitate.

Sfârșit…acolo, continuare este doar în mine, în ploaia mea și-n arșița ce va urma.

 

Aș vrea ca voi,  cei ce veți scrie la tema dată de Eddy, să vă întoarceți bucuroși în trecut.

Leave a Reply