B12 Vital, o vitamină fără egal

B12_Vital_logo-site

 

    “Sănătatea este ca banii, niciodată  nu vom avea o adevărată idee de valoarea sa  până când o vom pierde”. Josh Biling

De adevărul zicerii  de mai sus  m-am lovit după o perioadă în care nu prea am dat importanță sintagmei – stil de viață sănătos. Mâncat dezordonat, fast food-uri cât cuprinde, stres continuu, țigări multe, toate au dus la deteriorarea sănătății fizice, ba chiar și mentale. Încercam eu să împac și capra și varza cu câte-o zi de post, dar nu prea îmi reușea.

Acum, dacă stau bine să mă gândesc, nu prea știu ce am fost eu, capră sau varză. Cred că sunt, sau mai bine zis am fost, ambele.

Mai întâi am fost varză. Așa mi-a spus medicul de familie, citind analizele făcute de voie, de nevoie. Eram o dulceață de fată cu o glicemie ce depășea cu mult limita normală.

Pentru început mi-a scris o listă cu ce am voie să mănânc și una cu ce nu am voie. Evident ultima listă era lungă cât o zi de post, în timp ce prima era taare subțire, măsurată  în grame și lingurițe, cu verdețuri multe, legume cât cuprinde, din când în când carne de vită, pește slab,  un ou si cam atât.

Nu tu o bomboană, o ciocolățică, o smochină, ceva! A! Mai era și  căcăciosul urâciosul  de metformin, care mă ținea mai mult în baie decât în bucătărie.

Deci, știind ce înseamnă un diabet de tip 2, am dat-o pe verdețuri, sârguincios, cu zel. Eram convinsă că în cel mai scurt timp aveam să devin capră, una chiar atipică, de culoare verde și chiar  verde am ajuns înapoi la medic, care a adăugat în lista mea de belele reactivarea unui ulcer asezonat cu o boală de reflux esofagian.

Tot mai bine îmi era sa fiu o dulceață de fată dulce, decât o acritură palidă și anemică! Au urmat în consecință alte medicamente, în special antiacide. Acum îmi trecuseră arsurile dar devenisem străvezie, depresivă, anemică, așa că iar am ajuns la doctor, numai că era altul decât cel dinainte.

BGJwWQUCcAAZMjU

Dumnezeu să-i dea sănătate acestui medic care, după ce mi-a citit istoricul medical, m-a dus în fața unei planșe explicându-mi rolul vitaminelor în organismul uman, în ce se găsesc vitaminele, ce efecte are lipsa lor sau supradozarea lor, așa pe litere,  de la A la Z, învățându-mă astfel alfabetul sănătății. Nu am să le descriu pe toate, doar pe cea care pe mine m-a făcut bine.Vitamina B12.

Vitamina B12 sau cobalamina, numită asa pentru conținutul de cobalt este necesară pentru producția de celule rosii. Cobalmina mai este  numită și „vitamina roșie” datorită rolului esențial pe care îl are în transportul oxigenului în organism și în sinteza hemoglobinei, fără de care se instalează anemia.

Vitamina B12 fiind hidrosolubilă, se dizolvă în apă. Ea nu poate fi stocată în organismul nostru pentru o utilizare ulterioară, prin urmare avem nevoie în fiecare zi de un supliment de B12, vitamină atât de necesară pentru funcționarea normală a sistemului nervos si a creierului, fiind un factor important în metabolismul lipidelor și al proteinelor, în funcția hematopoietică a măduvei osoase.

Lipsa de vitamină B 12 se manifestă cu amețeală, oboseală, tahicardie, paloare,  senzație de furnicături la nivelul membrelor, tulburări de vedere, depresie, stări prin care eu am trecut și de care m-am vindecat pentru că bunul meu medic mi-a prescris  Vitamina B12 Vital, medicament din Germania, apărut acum și la noi, explicându-mi că metforminul și inhibitorii acidului gastric sunt cei care au dus la descreșterea vitaminei B12, mâncând-o așa cum mâncam eu verdețurile.

Pentru o bună asimilare mi-a mai dat Calciu care facilitează asimilarea vitaminei, plus un complex de B-uri, B 1, 6, 9, Vitamina A, C, E. Vitamina B 12 mi-a dat ca bonus, ajutor în sinteza vitaminei B7, indicată în diabet zaharat, ulcer gastric, anemie, stări depresive.

23113758_2043054949240131_1724557397_n

Am scris mai sus că mi-au trecut stările date de lipsa vitaminelor, așa cum mi-a trecut și cheful de mâncat haotic și nenatural. Îmi aduc aminte de tabelul arătat de medicul minune, astfel că îmi încep dimineața cu un suc făcut pe loc din sfeclă roșie, morcov, tije de țelină Apio și un kiwi. Cele doua gustări sunt din mere, prânzul neapărat cu supă sau ciorbă cu multe legume, cu 100 de grame carne de vită sau pui, urmată de o salată mare cu ulei de măsline si lămâie. Seara se termină cu un iaurt de capră cu semințe de in sau de chia, uneori cu hrișcă fiartă în lapte sau un pește la grătar. Pentru ronțăit la televizor am totdeauna lângă mine un bol cu alune, fistic, nuci din care ciugulesc când și când.  Miercurea și vinerea este post, iar fiecare zi se termină cu o rugăciune de mulțumire pentru tot ce mi-a dat Dumnezeu.

Și fiindcă nu mai sunt nici capră, nici varză, uneori mă premiez cu… o bomboană, o ciocolățică, o smochină.

Producătorul suplimentului B12 Vital este WÖRWAG Pharma. Suplimentul alimentar  B12 ››ANKERMANN‹‹ Vital se găsește începând cu luna octombrie 2017 în principalele lanțuri de farmacii din țară.

B12-packshot-e1500820887696-600x384

 

Pentru bună mea sănătate fizică  și mentală, Vitamina B12 Vital a fost di…vină, ideală, leac total pentr-o sănătate fără egal!

 

Sursă poza- tweeter

 

 

 

 

 

 

3 thoughts on “B12 Vital, o vitamină fără egal

  1. Pingback: Castigatori campanie: Tu ce mananci pentru a-i asigura organismului tau necesarul de vitamine? - Blogal Initiative

Leave a Reply