Atac de panica

 

atac-de-panicaNu știu când am făcut primul atac de panică, habar nu aveam măcar că este un atac, simptomele fiind comune unor boli cronice de care sufeream. A fost suficient să ajung de câteva ori la spital, la urgență, să-mi iasă investigațiile normale, să mă convingă medicul de gardă că de fapt totul este în subconștientul meu.

Până aici totul a decurs bine, psihicul educându-mi-l prin puterea gândului, numai că moartea dragului meu actor Gyuri Pascu mi-a dat peste cap întreaga încredere în mine că pot trece ușor peste asaltul adrenalinei indusă de stres sau de alte meandre ale subconștientului.

Cu o zi înainte de decesul lui Gyuri am ajuns cu ambulanța la urgențe. Motivele apelului – tensiunea 21, amețeală. greață. Atât, dar suficient de mult pentru un diabetic și hipertensiv aflat sub tratament. Alte simptome pe care le știam ale atacurilor de panică nu aveam, cum sunt transpirațiile, agitația, teama, palpitațiile.

Salvarea a venit repede față de alte dăți, dar cu un singur asistent, care nu mi-a luat decât tensiunea și care nu avea voie să-mi  facă nici măcar un Furosemid pentru a mai scădea din tensiune. Ce EKG, ce saturație de 98% oxigen cum era scris în fișă, nici  gând să-mi fie investigat așa ceva…  Singurul lucru pe care avea voie sa-l facă era să mă transporte la spital, ceea ce a și făcut.

Acesta a fost tot ajutorul dat de salvare, lucru pe care-l putea face foarte bine și un taximetrist sau un alt membru al familiei. Ba nu, a mai fost ceva. Indicarea unui scaun din sala de așteptare, scaun pe care am înțepenit vreo oră, până mi-a venit rândul la consultație.

Cât am stat pe scaun, am văzut mai mulți “taximetriști” aducându-și pacientul, lăsând fișa și plecând, mulțumiți de încă o misiune încheiată cu bine. Tot în perioada asta am citit că “Preluarea pacienților la consultație se ia în ordinea gravității”, întrebându-mă în gândul meu cine stabilește gravitatea, oare…

Între timp medicamentele mele luate acasă și -au făcut efectul, astfel că după un EKG bun și o glicemie bunișoară, mi s-a înmânat un Remotiv și mi s-a pus diagnosticul de … atac de panică.

M-am  împăcat cu ideea de atac, ba chiar m-am bucurat că este numai atât până ieri, când am citit despre cum a murit artistul nostru diagnosticat din mers cu atac de panică…

Înțeleg criza existentă în sistemul medical, înțeleg numărul mare al oamenilor bolnavi ce apelează la serviciul de salvare, dar adevărul este că se moare prea ușor, iar salvarea nu-i chiar salvare.

Uite, de aia o să fac eu o avalanșă de panică atunci când voi avea atac de panică! Sau, poate, nu!

 

 

 

One thought on “Atac de panica

  1. Sănatate multă , draga mea Maria.Trăim zile triste şi cu multe semnale de alarmă. Semnale pe care din păcate cei care ar putea face ceva le-au ignorat sau au ridicat neputincioşi din umeri. Sistemul nostru de sănătate e deja în colaps.

Leave a Reply