Art&Craft Design, puntea de lumină

“Între ce este şi ce a fost mintea noastră trebuie să întindă mereu punţi de lumină.” Ovidiu Densuşianu

ArtCraft-768x521

Nimeni nu știe mai bine decât Art&Craft Design să întindă punți de lumină între ce a fost și între ce este și cel mai important, către ce va fi.

Este acel depozitar al unui tezaur născut din veșnicia satului românesc, tezaur ce ne definește ca nație, ca neam, prin arta populară tradițională în care țăranul român și-a pus toată priceperea și dragostea de frumos.

De la oul de început până la crucea de căpătâi, lumea satului românesc a creat nu doar obiecte necesare traiului, ci obiecte de artă.

O artă pură, autentică, cu simboluri ce vorbesc despre început și sfârșit, despre natură, despre tradiție și suflet românesc, artă prin care ne întoarcem spre rădăcini, fără de care nu am fi.

Țesăturile tradiționale, ceramica decorativă, arta lemnului, toate definesc sufletul țăranului român, cel care la valoarea utilitară a obiectelor a adăugat reale valori artistice, ce se remarcă prin simplitate și armonie.

Ii, chimire, costume populare, ouă pictate, ulcioare, ştergare, căni, străchini, linguri, oale, putineie, blidare, furci de tors, instrumente muzicale, scoarţe, cergi, păpuși tradiționale, păretare, covoare, velinţe, măști populare, zgărdane, clopuri, toate sunt acele punți de lumină pe care le caut oriunde merg prin fascinanta mea țară.

Le mângâi cu drag, știind că ating mâna atât de bătătorită a țăranului ce le-a lucrat, le mângâi cu privirea, bucurându-mi ochiul de frumos, le ating cu sufletul, fericită că sunt româncă.

Mâna, ochiul, sufletul, au învățat să deosebească autenticul de kitsch-urile cu pretenție de artă. Mâna le atinge, dorind să le ia pe toate acasă, răsplătind astfel munca unor meșteri populari a căror artă autentică încântă atât românii cât și străinii care au văzut-o, o inegalabilă artă  care va muri, dacă noi nu o vom sprijini.

12834492_1776680242544271_869518749_n

Arhiva personală- ie originală din borangic, ceramică de Marginea și vase de Horezu

Iubesc tot ce înseamnă folclor și artă populară românească. Port cu mândrie o ie originală din borangic, brodată manual, am vase de Horezu, florile de câmp le pun totdeauna într-o vază din ceramică de Marginea, dar mai presus de toate am zeci de ouă încondeiate, adunate din toate zonele țării.

12825307_1776680139210948_4799141_n

Arhiva personală – colecție de ouă încondeiate

Fiecare ou este unicat, fiecare ou este o poveste în culori încondeiate fin de chisiță. Motivele folosite sunt diverse, reprezentate prin simboluri geometrice, simboluri din natură, spicul, florile, frunzele, pasărea, șarpele, luna, soarele, liniile drepte sau ondulate, spiralele.

Astfel de ouă am găsit și pe Art&Craft Design, unde am intrat să caut suveniruri deosebite pentru fata mea ce va pleca departe de țară.

„Art&Craft Design a luat naştere din dorinţa de a oferi iubitorilor de artă populară şi de cadouri româneşti produse încărcate cu o puternică valoare sentimentală, realizate cu multa migală şi iscusinţă, cu suflet şi dedicare. Fiecare articol este ales individual de o echipă de specialişti în domeniu, fapt ce îi garantează unicitatea, calitatea şi autenticitatea.”

Nu vă spun ce încântare a fost pentru mine să găsesc ouă încondeiate, să găsesc tradiționalul în simbioză perfectă cu noile colecții Art&Craft, Vladut’s Story, Via Delice, Happy Traveller, IRO, produse de retail Art&Craft, create pentru publicul contemporan, iubitor al universului românesc.01_2_20

Le-am și trecut imediat în lista de dorințe, pentru sufletul meu. Pentru fată am căutat o brațară tricoloră din mărgele, care să spună întregii lumi că ea vine din România. Nu am găsit-o dar poate, până se va întoarce ea, sigur va exista.

01_61

Până atunci, m-am oprit la o sacoșă din in, pe care scrie „I Love Romania” cu litere colorate în roșu aprins și negru, culori ce te duc cu gândul la Dracula, vampirul sângeros a cărei imagine este asociată de mulți străini cu România și la un breloc, un accesoriu ce poate fi purtat la setul de chei, la geantă ori dăruit ca suvenir pentru a vorbi despre România și despre Art&Craft Design, cea mai mare firmă de retail de suveniruri şi produse tradiţionale româneşti, cu o selecţie complexă de produse ce se regăsesc în toate magazinele galeriilor comerciale ale aeroporturilor din ţară, dar şi cu un magazin online (www.artandcraft.ro)…

03_26

 

M-am despărțit cu greu de Art&Craft Design, dar i-am înscris numele cu roșu, galben și albastru, undeva, în sufletul meu. Am acum puntea mea de lumină între ce a fost, între ce este, dar mai ales spre ce va fi.

12837174_1776711772541118_1648324294_o

Arhivă proprie-Art&Craft, puntea mea de lumină

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016

14 thoughts on “Art&Craft Design, puntea de lumină

  1. O prezentare superba,Maya !
    Dupa frumoasele tale versuri,ne incanti si cu un adevarat reportaj despre frumusetile tarii noastre !
    Dupa acest articol ma voi gandi mai mult la minunatiile artei populare !
    Am sa vizitez Art & Craft Design , poate-mi voi gasi un chimir !
    Multumesc , felicitari si bafta !

    • Mă bucur de câte ori ajung la sufletul vostru.Nu știu dacă este frumos sau ba, dar stiu că am scris cu sinceritate. Mulțumesc, Marius!

  2. Tot îmi doream eu câteva ouă încondeiate….iată că acum le-am găsit. Iubesc tradiţia şi lucrurile făcute de meşterii populari. Am carpete ţesute şi cusute, împletituri din lână, castroane, oale de lut şi linguri din lemn cu modele populare.
    Frumoase sunt şşi vor rămâne aşa veşnic.

    • Dacă nu te grăbești, nu ai să mai găsești niciunul. Am pus eu ochii pe ele. Primul venit, primul servit!

    • Da, uite un suvenir frumos ce poate fi luat în calcul de cei de la Art&Craft, numai că-ți va trebui și ițari!

  3. Si uite asa am mai gasit o asemanare intre noi doua. Pasiunea pentru ceramica si oua incondeiate. Si eu sunt fan arta traditionala romaneasca. Pentru ca e o arta. Arta facua de maini dibace si muncite si cu mult suflet. Fiecare lucrusor are o poveste a lui ce ti-o transmite la atingere. M-ai purtat in zilele de vara cand ne plimbam pe potecile,aleile, din Muzeul Astra si in anumite duminici se impleteste rugaciunea din bisericuta de lemn cu rugaciunea mainilor dibace. Felicitari,Maria. Felicitari si celor de la Art&Craft pentru promovarea Romaniei adevarate.

    • Mulțumesc, Laura! Art&Craft este acel custode de minuni.Am promis că voi veni într-un septembrie în Sibiu, numai pentru vestitul târg.Hai, fie, recunosc…și pentru tine.

  4. Pingback: SuperBlog | Proba 2. Suveniruri cu suflet

Leave a Reply