Argintul viu

arata_img.php

Povestea a început într-o zi plicticoasă de vară, pe la prânz, când soarele torid m-a alungat din bătătura casei în cea mai răcoroasă odaie, “a de bună” cum îi spuneau toți. O vreme mi-am făcut eu de lucru îmbrăcând și dezbrăcând păpușa, gândind că i-o fi cald și ei, strâmbându-mă la toți care mă priveau de prin fotografiile agățate de pereți, apoi am găsit ceva mult mai interesant…cotrobăitul prin sertare. Le-am luat pe toate la rând, până am dat de te sertarul cu “bunghi de înghițit”.

Era cam prea sus pentru mine, așa că mi-am dat toată silința să ajung la el, urcându-mă pe un taburet, înălțându-mă pe vârful picioarelor, trăgând cu simț de răspundere de sertar, reușind într-un târziu să-l fac să aterizeze direct pe podeaua de lemn, aterizând și eu după el. Un adevărat dezastru: bunghi risipiți peste tot, spirtul vărsat peste bunghi, termometrul cioburi, fundulețul meu care zicea au, plus niște ochi mari, înlăcrimați instantaneu la gândul a tot ce va urma.

Speriată de urmări,cu obrajii în flăcări, am trecut repede la diminuarea efectelor și ascunderea probelor incriminatorii. Sertarul a intrat mai repede decât a ieșit, bunghii și-au reluat locul frumos amestecați, cioburile de termometru au luat direcția cenușar, niște bobițe albe ce tot alunecau, nevrând să stea, ascunse sub preș, spirtul vărsat completat cu puțină agheasmă din sticla de lângă icoană, eu cea mai cuminte fetiță, tremurând, direct în pat, cuprinsă de-un somn subit.

M-am trezit într-un târziu, nu că aș fi vrut, ci sub palma răcoroasă a lui mamaie care … se odihnea pe fruntea mea din care ieșeau flăcări, în timp ce tataie bodogănea de zor, căutând termometru. S-a lăsat păgubaș, plecând în grabă să-o aducă pe baba Fira, doftoroaie pricepută în a te scăpa de bube rele, în a descânta de deochi, de friguri, de spaimă și de legat.

Ce-a urmat, nu vă mai spun! Am aflat, între două frecții cu oțet, că am călcat pe ceva și am luat argintul viu, care acum se chinuia să iasă prin sutele de bubițe mici și roșii ce mă decoraseră ca pe bradul de Crăciun, ajutate de descântecele Firoaicei, ce-mi pregătea în apă ne-ncepută, un amestec ciudat, în care plutea maiestuos printre resturile de tăciune ars, o pană de găină neagră.

Eu aș fi vrut să le spun că argintul ala viu e sub preș, dar preferam să înghit porcăria descântată, decât să simt o anume usturime, în loc de blândețea palmei lui mamaie, undeva, unde oricum mă durea de la căzătură.

Așa că am tăcut și bine am făcut, pentru că m-a salvat la timp mama, căreia i-a trebuit doar câteva minute să înțeleagă că aveam pojar. Singurul leac, mai băbesc, așa, a fost o cârpă roșie pusă pe burtică. În rest, pojarul a trecut singur, fără farmece și descântece. Or fi fost bune și alea la ceva, pentru că am căutat bobițele alea de argint viu, dar nu am mai găsit nimic sub preș. Cred că fugise și el de frica Firoaicei.

 

Argintul viu este un element din grupa 34.. a  scrierilor de luni,  din tabelul …lui Eddy

One thought on “Argintul viu

Leave a Reply