Antet scris cu litere de foc:
În a vieții carte.
Între naștere și moarte
Viața-i un dar, nu e un joc,
Nu te opri, când ți se pare
Că timpul stă în loc.
Mergi mai departe
Cum poți, târâș, chiar dacă doare.
Destinul tot, drumul trasat,
Este o imagine amplă din care
Trebuie să-nțeleagă fiecare,
că viața toată e o căutare,
când doar speranța îți e călăuză
când lumina e pală și mintea confuză,
nemaivăzând punți
peste hăuri adânci.
Nu te opri nici atunci,
fă-ți aripi din vis și zboară,
chiar si cu-o aripa lipsă.
Știu, iar o să doară,
dar viata e dată cu bune si rele,
cu drumuri ușoare,
cu suișuri mai grele,
trecute cu pași timizi de inițiere,
ca tu să știi că lumea nu piere,
ci este doar o lecție despre selecție
pentru cei ce merg mai departe
în raiul promis
de dincolo de moarte.
Aici pe pământ va rămâne un semn
vremelnic, pe o cruce de lemn.
Semn pentru Clubul de 12 cuvinte
cuvintele editiei au fost…cautare,imagine,foc,carte,semn,selectie,calauza, initiere,lipsa,data, litere,antent.
sursa foto : Mishu – WordPress.com
Frumoasa si plina de idei aceasta poezie a ta! Iar primul citat este chiar pretios!
Sunt multe lucruri asupra carora ar merita sa ne aplecam mai atent…
Numai bine, frumos si inspirat sa fie la tine!
Foarte frumos scris, mi-a placut. Multumesc pentru postare.