Ninge cu uimire, ninge cu mirare
De cruda lumină
Ochiul lumii doare.
Ninge cu tăcere, ninge fără glas
Prin alba ninsoare
Nu-i urmă de pas.
Ninge ireal ca-n vremea de-apoi
Fulgi de amintiri
Alb cad peste noi.
Ninge cu uimire, ninge cu mirare
Tâmpla-mi este albă
De-atâta ninsoare.
trist albul tău, cumva tare trist.
Albul meu este o iluzie.
se va albi cândva şi în realitate, maria. aş vrea să mă crezi, aş vrea să îţi promit… of…
Nu mai are ce. Rochia de mireasă s-a rupt, inimile desenate pe zăpadă s-au topit demult, dar ce doare mai tare e că nu am cum să șterg pată după pată să fie mama iar cum a fost odată. Sunt bine, oricum.Pentru că sunt. Încă. Mulțumesc!
of, suflete.
cei dragi sunt ca lumânările: odată ce-au ars, nu mai pot fi ca demult. ştiu că doare. văd şi eu urmele de ceară topindu-se…
putere să ai. şi nu, nu mulţumi. nu mie.
Tare frumoase versurile tale!
…
Colindă albă, iarna,
colindă cu uimire,
să ningă cu lumină,
iubirea peste tine.
Frumos!!!!