Ajutor la fix de la Dentfix

logoIVORY-80h

Dentfix este fix ce am eu nevoie, la vârsta mea. Încă nu am ajuns să am nevoie de o proteză, dar nici nu pot zâmbi cu toată gura pentru că undeva, pe un dinte a apărut o pată neagră ce nu a vrut să dispară, oricât am periat-o dimineața, la prânz și seara, cu tot ce credeam că o poate albi, începând de la pastă de dinți până la sare.

Da, sare, că așa am auzit că se spălau bunicii noștri, numai că în loc de albire, m-am ales cu o carie de toată frumusețea. Spuneți și voi, cum să mai zâmbesc colegilor de bancă…din parc, fără să le arăt craterul apărut pe dintele meu!

Deocamdată, e bine că a venit frigul și stau mai mult în casă, hoinărind pe internet, în căutare de soluții salvatoare. Am găsit la fix clinica IVORYDentfix și am zâmbit fericită, fără să mă vadă nimeni, la gândul că până-n primăvară, voi avea în loc de dinte găurit, o punte dentară.

Va trebui să mă hotărăsc dacă vreau o punte fixă, adică o punte cimentată de doi dinți buni, dinții suport, sau vreau un implant. În ambele cazuri îmi trebuiesc mai multe vizite la cabinet, și tare nu-mi place când știu că se lasă cu dureri, dar de, baba la frumusețe suferă, așa că-mi cumpăr niște analgezice și merg înainte.

Trebuie să aleg între durere și o seamă de urmări mult mai grave decât ea – aspect, vorbit și mestecat incorect, dinți deplasați, probleme cu mandibula. Deci aleg fix Dentfix, mai ales că tot ei îmi vor face și albirea celorlalți dinți.

Mă și văd pășind pe aleea din parc, mai ceva ca pe un podium de modă, afișând un zâmbet larg, fermecându-mi toți colegii de bancă cu noile perle. Da, până la urmă, eu chiar le prezint ceva: cei mai perfecți dinți, cel mai frumos zâmbet, dăruiți la fix de clinica Dentfix.

Știu că voi stârni și invidii printre doamne, dar cum eu vreau să mă bucur de zâmbetele celor de lângă mine, le voi da și lor adresa. Să vezi apoi parc gol și aglomerație la cabinetele clinicii IVORYDentfix.

O să lipsesc și eu o vreme din parc și o să stau cu ele. Trebuie să-mi duc și nepoțelul la ei pentru o evaluare ortodontică prin care să decidă dacă dințișorii lui crescuți strâmb vor avea nevoie de un aparat dentare cu brackete, lucru pe care l-am tot amânat până acum.

teeth1

Acesta este zâmbetul pe care mi l-a dat Dentfix

7 thoughts on “Ajutor la fix de la Dentfix

  1. Eu zic să mergeţi cât mai repede. Din experienţa mea vă spun. Cu cât mai târziu, cu aţât mai dureros şi mai costisitor.
    Aşa că….grăbiţi-vă!

Leave a Reply