Adevărata milostenie

 

Beggar

Când eram mică îmi doream să mă fac cerșetoare. Crescând, am înțeles că pentru a fi cerșetor trebuie să renunț cam la tot din ceea ce ai mei s-au străduit să-mi dea ca zestre pentru atunci când va trebui cu adevărat să-mi aleg drumul.

Ar fi trebuit, în primul rând să-mi las  deoparte mândria personală, demnitatea, ordinea și curățenia, respectul pentru mine, răbdarea și bună- cuviința și câte și mai câte.

Era prea mult pentru mine, așa că mi-a trecut repede gândul copilăresc, rămânându-mi  de atunci doar  mila pentru un anume fel de cerșetori și un anume interes pentru povestea acelui destin.

Da, fiecare cerșetor va spune o poveste, nu neapărat acea poveste spusă de mâna întinsă din Filantropica lui  Nae Caranfil, ci povestea spusă de aspectul lui neîngrijit, de etalarea unor dizabilități fizice,  a unor răni neglijent tratate, de niște mâini ce tremură sau de o privire rugătoare mai întâi spre aspectul tău, apoi spre banul primit. “Vino la mine și impresionează-mă. Emoționează-mă, stoarce-mi o lacrima”, spunea Pepe din Filantropica .

Ei asta fac. Vin la tine, vin spre tine, te impresionează, iar tu, el, ea, cedezi mesajului verbal sau non verbal indus de ei. De obicei, nu  mă impresionează povestea celor ce-o spun, mă impresionează povestea celor ce tac, ochii lor spunând mai mult decât mii de cuvinte.

M-am întrebat de multe ori oare cum ar fi dacă nimeni nu ar empatiza cu cerșetorii. Nu am știut să-mi dau un răspuns. Am vrut să știu și dacă am greșit că de Paștele Blajinilor că nu am dat niciunui cerșetor de pomană, întrebându-mă totuși, cine sunt eu să judec de ce și cine are nevoie de milostenia mea sau a celor din jur.

Am găsit un răspuns dat de preotul Mihai Mărgineanu din Iași, un răspuns care mi-a mai luat din povara de pe suflet:

“Milostenia e fapta cea bună izvorâtă din milă. Hristos simte milă față de mulțimi și le hrănește în pustietate (Matei 14, 14; Marcu 6, 34)… și totuși nu I-a cerut nimeni de mâncare! Din păcate, rareori astăzi milostenia mai reprezintă inițiativa noastră. Ea a devenit mai degrabă răspunsul la “recitalul” cerșetorului, care, imediat ce a primit, se consideră, la rândul său, absolvit de orice îndatorire, mulțumit că “efortul” i-a adus rezultat.

 A oferi un bănuț celui aflat în mizerie materială sau morală, fără a te interesa cum îl va folosi, te expune riscului de a deveni părtaș la patimile și păcatele sale!

  În loc de concluzie, aș face un apel să redescoperim milostenia sufletească. Este de mare actualitate: nu ne angajează material, ne este la îndemână și pune cel mai bine în valoare calitatea de oameni, apropiindu-ne mult mai multe persoane care au nevoie de noi. A îndrepta pe cei păcătoși, a învăța pe cei neștiutori și nepricepuți, a da sfat celor ce au trebuință de el, a ierta pe cei ce ne-au greșit, a mângâia pe cei întristați, a nu ne răzbuna, ci a răsplăti mereu răul cu binele, a ne ruga pentru aproapele nostru sunt fapte care vor face cu adevărat să strălucească milostenia creștină spre a-i face pe semeni fericiți și lumea mai plăcută lui Dumnezeu!”

Voi dați de pomană cerșetorilor?

 

Sursă citat – ziarullumina.ro -agenda creștinului

sursa foto — minut de liniște.blogspot

Piaţa milei se transformă odată cu Bucureştiul şi evoluează o dată cu afluxul de expaţi, astfel încât în Capitală a apărut o nouă specie de cerşetor, care diferă prin tactica de abordare de cerşetorul clasic ce catalizează empatie mizând pe o poveste tristă, pe nişte haine soioase sau pe expunerea ostentativă a unor dizabilităţi fizice reale sau jucate – See more at: http://www.b365.ro/cum-te-escrocheaza-cersetorii-cu-poveste_30450.html#sthash.9wcN9mBY.dpuf
Piaţa milei se transformă odată cu Bucureştiul şi evoluează o dată cu afluxul de expaţi, astfel încât în Capitală a apărut o nouă specie de cerşetor, care diferă prin tactica de abordare de cerşetorul clasic ce catalizează empatie mizând pe o poveste tristă, pe nişte haine soioase sau pe expunerea ostentativă a unor dizabilităţi fizice reale sau jucate – See more at: http://www.b365.ro/cum-te-escrocheaza-cersetorii-cu-poveste_30450.html#sthash.9wcN9mBY.dpuf
Piaţa milei se transformă odată cu Bucureştiul şi evoluează o dată cu afluxul de expaţi, astfel încât în Capitală a apărut o nouă specie de cerşetor, care diferă prin tactica de abordare de cerşetorul clasic ce catalizează empatie mizând pe o poveste tristă, pe nişte haine soioase sau pe expunerea ostentativă a unor dizabilităţi fizice reale sau jucate – See more at: http://www.b365.ro/cum-te-escrocheaza-cersetorii-cu-poveste_30450.html#sthash.9wcN9mBY.dpuf

12 thoughts on “Adevărata milostenie

  1. Nu ştiu ce să spun acum pe loc: uneori dau, alteori nu; de cele mai multe ori, însă, am oamenii mei pe care îi ştiu nevoiaşi şi unde mâna mea întinsă către ei e binevenită. Greu subiect….când suntem …privilegiaţi…

  2. “Milosului nu-i pasă dacă cerșetorul a vândut paltonul pe care i l-a dăruit, măcar că s-a dus cu banii direct la cârciumă.PALTONUL ÎL POARTĂ HRISTOS.” N. STEINHARDT
    Maria, eu învăț milostenia în fiecare zi. Milostenia nu presupune întrebări și nu judecă, se face fără să suspectezi și fără s-o trâmbițezi. Și asta învăț.

  3. Pingback: Păreri despre milostenie | Greenleaffy si prietenii

    • Cristina, la partea asta cu bătrâni sunt praf și eu. Mi se duce naibii toată filozofia. Mă încearcă un sentiment de revoltă față de niște autorități care pot să-i ajute mai mult.

  4. Am scris şi eu despre asta mai demult. Asta pentru că la ieşirea dintr-un super-mercat am “urmărit” un bătrân care mi-a întins o mână bătătorită. Am vrut să văd cum se comportă, dacă dă semne de beţie, etc. Era doar un om teribil de nenorocit. Atât de mult m-a marcat acest fapt că am plâns cu hohote până acasă întrebându-mă cum a fost posibil să ajungă până acolo. Se citea pe faţa lui că îi era ruşine. Sunând-o pe mama să-i spun, au plâns toţi cu mine. Cel mai sensibilă sunt cu bătrânii. Mi se întâmplă des să renunţ la ceva şi să le dau lor, nu ştiu cât ajut. În ceea ce priveşte milostenia sufletească, asta este un stil de viaţă pentru mine. Interesant subiect.

    • Vezi, aceștia sunt oamenii care nu au nevoie să spună o poveste. Povestea și-o poartă în ochi, pe palmă, în fiecare rid.

  5. Cuvintele tale, frumos înșiruite, mi-au atins o coarda a sufletului, voit ascunsa într-un cotlon prăfuit. Mi-am impus sa ignor cerșetorii, mai ales pe cei vocali, care emit povesti mai mult sau mai puțin impresionante, cred eu inventate, “comerciale”, care ma revoltau atunci când vorbeau despre un copil bolnav, fără teama ca ar putea fi pedepsiți. Cine poate sa judece, cine cunoaște adevărul? Eu cu atât mai puțin! Doresc sa ajut și, dacă am putut am făcut-o fără sa mi se ceară. Este o mare bucurie sa citești în ochii cuiva recunoștința. Dar am trăit și situația când am fost înțeles greșit în demersul meu și m-a durut.

    • Eu știu cum este sufletul tău. Nu mă miră generozitatea ta, cum nu mă miră nici atitudinea ta.

  6. Rareori dau bani cersetorilor. Nu iti poti rascumpara constiinta crezand ca dandu-le bani, viata lor se va schimba ori ei nu iti vor mai apare astfel in cale. Dimpotriva, ei cred ca cersetoria e solutia la problemele lor. Sunt de parere ca nimeni nu e sarac degeaba. Daca exista un minim de vointa, fiecare poate obtine macar minimul cu care sa supravietuiasca iar daca poate obtine acel minim de siguranta pana la urma isi poate lua si un job. Dincolo de asta, in ce priveste cersetorii, e o poveste de lene, de lipsa de respect personal si de dispret fata de munca altora. Exista si exceptii cand fac “daruri”. cand vad o batrana amarata, de la tara, cu mainile crapate de munca si care isi vinde doi patrunjei, sau alta care vinde flori de camp. Le citesc durerea si suferinta pe chip. .

    • Adevărul ăsta este. Mulți, atunci când dau de pomană, se gândesc că mai pun ceva pe partea balanței cu bine. Nu are importanță că dă bani pentru încă o pungă de aurolac, el este mulțumit că dă. S-o pune, nu s-o pune!!!

  7. în genere dau. mai cu seamă la bătrânii pe care îi văd întinzând mâna cu atâta sfială. ori, atunci când îi văd că ies în colţ de stradă cu trei mere şi două flori ripte din grădinile lor, le cumpăr ce au şi mă fac că uit să iau restul.
    dar sunt şi cerşetori pe care îi simt altfel… cumva cu neîncredere în nevoia lor îi privesc şi doare.

Leave a Reply