Actrița

 photo Romeo20y20Julieta_zpsb8bc62f8.jpg

Oglinda îmi arată violent chipul obosit, nu vrea sa mă menajeze deloc, deși m-am ascuns după farduri. Mă uit și-mi zâmbesc… zâmbetul rămânând agățat de colțul gurii, nevrând să urce mai sus, spre ochi. Sunt foate obosită şi chiar îmi fac griji că va fi observat zâmbetul ăsta neterminat, deşi nu cred.

Spectatorii nu au timp să observe realul dintrun actor, ei nu vor să vadă decât ceea ce au plătit. Ei au venit să vadă o poveste de dragoste… frumoasă şi tristă ca orice poveste de dragoste. Eu sunt actriţă, trebuie să-i duc în lumea pe care şi-o doresc, să-i hrănesc cu iluzii, trebuie să joc aşa de bine încât să nu mai ştiu nici eu dacă joc sau dacă e adevărat, nici ei să nu ştie, la rândul lor, dacă sunt actori sau spectatori.
Marika, deschide uşa cabinei şi-mi spune :

– Hai! E timpul să vii!

Marika e colega mea în ale actoriei… nici n-o mai recunosc de sub perucă şi farduri!Îi surâd cu zâmbetul meu strâmb, în timp ce dispare pe uşă, mă mai uit o dată în oglindă, deschid dulapul de farduri şi-mi fac un ultim retuş!

Un îndrăgostit trebuie să fie frumos, nu ?

Aţi văzut îndrăgostit urât ?

Îmi pun pe obraz încă o pată de culoare, închid sertarul o dată cu tristeţea mea şi plec lăsând lumina aprinsă în cabină. Vreau să găsesc lumină, când mă voi întoarce. Mi-e teamă de lipsa luminii, oriunde ar fi ea, afară sau în oameni.

Păşesc spre scenă cu inima mică… dacă mă împiedic, dacă uit replica, dacă nu o să aud vocea sufleorului, dacă o să mă orbească lumina reflectoarelor ?
Gata, nu mai mi-e teamă ! Am ajuns.

Aplauzele spectatorilor îmi dau puteri, reflectoarele sunt la locul lor, le văd ca pe nişte stele… iar stelele nu orbesc când le priveşti de la distanţă. Replicile curg una după alta…ştiu replica următoare, le ştiu şi pe ale partenerului meu, aşa că am timp să-mi desenez cu mintea, emoţia pe chip.

Sunt artist, trebuie să fie frumos ceea ce fac, trebuie să transmit o vibraţie care să ajungă uşor la sufletul celor pentru care creez, ei trebuind să se regăsească în ceea ce spun, în ceea ce trăiesc. Pe moment îmi înţeleg rostul şi menirea.

Nu mai am nici un trac, sunt Julieta, iar el bineînţeles că e Romeo, cum altfel?

Am trecut de scena unu, am trecut de moartea vărului, trebuie acum să mă mărit cu Paris, bineînţeles că nu vreau, aşa e în piesă, aşa a hotărât autorul. Mă uit în sală să văd ce reacţie au spectatorii… ei mă urmăresc, ştiu continuarea, dar tot au venit sa vadă piesa. Oricare o fi fost vreodată Romeo sau Julieta…însă nu cred că mulţi ar fi fost în stare să şi moară pentru iubirea lor, dar mai ştii, poate au murit în ei cu fiecare iubire neîmplinită.

Mă uit o secundă înspre ei… şi-n acea secundă te văd pe tine, privindu-mă din ultimul rând… nu e nimeni lângă tine, ai păstrat pentru mine fotoliul. Pe el un trandafir, nu-i de la Romeo, e-un trandafir din grădina noastră, pe care ai scris ceva… de la distanţă nu văd ce, dar voi vedea după spectacol. Acum îţi văd numai faţa atât de dragă, atât de ştiută… şi deodată ştiu că vreau să joc altfel decât îmi este scris. Arunc sticluţa cu poţiune adormitoare… vreau să fiu eu, nu mai vreau să dorm, mi-e teamă că dacă aş dormi te-aş putea pierde.

În sală rumoare… ei ştiau că Julieta moare, nu înnebuneşte.

Nu au cum să înţeleagă că eu vreau să fiu eu, că nu vreau să-mi părăsesc iubirea nicio secundă.Chiar dacă se supără şi regizorul, şi Romeo, că săracul nu mai ştie replica, cuvântul nemaiavând acelaşi sens în alt context, mie nu-mi pasă.

Oare Shakespeare, s-ar supăra?

Nu ştiu, eu joc cum simt şi chiar nu mai e joc, e trăire. Mă uit la tine, eşti singurul care nu ai mirare pe chip, pentru că tu mă cunoşti cel mai bine, ştii că noi nu putem fi falşi, fie el chiar joc perfect. Mă uit şi la spectatori… unii nu înţeleg şi au început să plece, sigur mă va pune directorul să-i plătesc despăgubiri…Ei şi?

O să-mi vând toate iluziile, toate visele şi voi plăti… se caută aşa ceva, cine nu are nevoie de ele?

Voi plăti dar acum nu vreau să adorm şi tu să mori, iar eu să-mi transform somnul în moarte, somnul nesfârşit. Eu nu sunt convinsă că te voi găsi dincolo de moarte, te-am căutat atât de mult până acum, încât îmi ajunge şi pentru viaţa viitoare, aşa că n-au decât să se supere toţi pe mine, spectatorii, autorul, regizorul și colegii.Toţi.

Spectatorii, puţinii rămaşi, mă aplaudă frenetic, au înţeles, au apreciat slova făurită ce am rostit-o până la un moment dat. Tu nu mai aplauzi, eşti deja lângă mine, îmi întinzi trandafirul, îmi mângâi obrazul mult prea fardat și-mi spui simplu…Te iubesc, Julieta mea!

Cortina nu cade, nu poate cădea atâta timp cât există joc perfect, trandafiri, dar mai ales iubire, acea iubire în care nu eşti nevoit să porţi nicio mască, acea iubire în care vrei să fii şi ești tu, cel adevărat. Cât despre cei din jurul nostru, spectatorii, unii ne vor aplauda, alţii ne vor fluiera, cei mai mulţi vor pleca indiferenţi să vadă altă piesă cu Romeo şi Julieta, în care actorii vor muri astfel cei care-i văd să-şi poată plânge de fapt, propriile dureri.

Pentru ei actrița din mine va juca cum îi va fi scris scenariul. În iubire eu voi fi totdeauna eu, cea adevarată.

 

14 thoughts on “Actrița

  1. Uneori luam arta drept viata, alteori viata drept arta.Cert este ca una este rupta din alta iar ele merg “mana in mana” atunci cand exista sensibilitate si sentiment…atunci cand exista frumusete sufleteasca cum este in acest articol superb! Felicitari, Maria!

    • Nu poți să faci din artă, viață
      Nici viața nu e o artă
      dacă în tot nu-i suflet
      dar mai ales trăire, trăire adevarată.
      Mulțumesc,dragul meu A!

  2. Intotdeauna m-am intrebat cum pot actorii trece “dincolo de ei”, cum isi pot depasi frica, problemele , cum pot deveni, pentru un minut, altii. Probabil ca poate fi si un act pozitiv pentru ei, o evadare, o uitare…

  3. Pot deveni alții, nu pentru un minut ci pentru cât ține scenariu. Pot deveni alții și pentru totdeauna, atunci când se schimbă rolul sau regizorul. Pot, dar ce nu pot ei!Trebuie să stăpânească însă bine arta de a juca, de a trăi, de a iubi. Iți multumesc pentru vizită, fie ea și impusă!Și incă ceva … aș vrea să înțeleg ce înseamnă “poate fi și un act pozitiv pentru ei”. Oricum este, nu poate fi altfel cănd există pasiune în ceea ce faci.Părerea mea.

Leave a Reply