Păcatele toamnei

emotie-de-toamna

N-am să pun toamna la zid, Pentru câte păcate adună, N-am s-arunc cu pietre-n ea, Pentru scrisul pe suflet cu brumă. N-am să o condamn, Pentru frunze ucise, aruncate-n noroi Nici pentru cântecul stins Din vioara de greier sau din arborii goi. Am s-o iert de rugină, De furt de lumină, de lacrimi înghețate, O iert de toate, de orice păcat, O iert, pentru că ea... ...

Cu tata prin MiniPRIX

picture-80f612369cfc-90-90-1-85

Despre tatăl meu aș putea scrie la infinit și tot aș găsi ceva de scris chiar dincolo de acest infinit. În seara asta m-am gândit la el, hoinărind pe site-ul miniPRIX. O viață întreagă tatăl meu a fost un pendant, un etalon al bunului gust, al eleganței. Era sărac, dar niciodată nu se citea asta pe ...

Toamna așteptărilor

Alone-41

Sunt călătorul singuratic Ce-așteaptă trist, cu resemnare În gara cu decor tomnatic. Așa, ca printr-o întâmplare, Se-aud țâșnind din cețuri dese Semnalul ce-l aștept de-o viață, Că vine trenul cu mirese. Doar vuiet surd răsună-n gară, Al vântului ce bate-n geamuri, Doar cânt de corbi se-aude afară Sub norii zdrențuiți de ramuri. Din megafoane se prelinge Un recviem de neuitare, Iar peste gară toamna plânge Ca-ntr-un adio de plecare. Sunt ...

AlecoAir, doctorul sănătății tale

ttk-s serie

Haideți să vă dau un link! http://alecoair.ro/ Nu rezist să nu o fac, la cât de util mi-a fost mie, ar fi păcat să nu împărtășesc și altora felul în care am ieșit dintr-o problemă spinoasă, problemă apărută ca urmare a grabei mele proverbiale. Pentru că asta am făcut eu când mi-am cumpărat apartamentul. M-am grăbit ...

Lacrima

lacrima2

Nu știu cu ce să încep o poveste de rămas bun. Nu știu nici dacă rămasul era bun, atât timp cât ceva din ordinea firească a zilelor adunate ani de zile nu avea să mai fie așa cum a fost odată. Ce poți să spui când un trăsnet venit din înalt luminează pentru o clipă  tenebre ...

Pădurea din camera mare

Untitled-23

Prima dată când am văzut un fel de parchet în casă la noi, nici nu știam că se numește parchet. I se spunea podea și era făcută de tata. Da, de tatăl meu, tâmplar de meserie, pentru care lemnul era sfânt, tratându-l deci ca atare. Niciodată nu se apuca să lucreze fără un anumit ritual.Totdeauna, la ...